Este veteran celui de-al Doilea Război Mondial, are 95 de ani și recent și-a procurat al 8-lea Chevrolet Corvette!

De Inna   |  15 Octombrie, 2021

Distribuie :

Un locuitor al statului american Georgia, în vârsta de 95 de ani, și-a procurat un Chevrolet Corvette Stingray. Bobby Carson este veteran al celui de-al Doilea Război Mondial și printre altele, este fan  al modelului Corvette. După procurare, acesta a spus că va utiliza mașina pentru condusul zilnic. 

Bobby a spus că așteptarea lui nu a durat mult, reprezentanții brandului au intrat în situație și i-au oferit mașina în doar 30 de zile, în timp ce alți cumpărători o așteaptă timp de câteva luni. Noul supercar a devenit al 8-lea în colecția veteranului, pe care apropo, de asemenea, le-a utilizat pentru condusul zilnic. 

Chevrolet Corvette Stingray este vopsit în nuanța Artic White. În dotările automobilului sunt incluse jantele argintii, etrierele vopsite în roșu și interiorul vopsit în două nuanțe: negru și roșu. Modelul a debutat în vara anului 2019 și este dotat cu un motor V8 de 6.2 litri volum, care dezvoltă 502 CP și 637 Nm. Concomitent cu motorul, funcționează și transmisia robotizată de tip Tremec. Cu ajutorul acestor capacități, automobilul atinge viteza de 100 km/h în mai puțin de trei secunde. 

Cât l-a costat noul Corvette pe Bobby Carson nu este menționat, dar se cunoaște că prețul acestora în SUA, începe de la 60.900 de dolari. 

Recomandate:

În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna