Enyaq iV, primul SUV electric din istoria Skoda este tot mai aproape de lansare

De Redactor AE   |  8 Mai, 2020

Distribuie :

Skoda se pregătește să intre pe piața SUV-urilor electrice cu noul său model Enyaq iV. EV-ul tocmai a ieșit în fața camerelor de luat vederi, iar astfel avem ocazia îl vedem îndeaproape.

Cehii nu se grăbesc să ni-l arate chiar de pe acum, optând pentru un camuflaj mai deosebit, ce maschează designul noului Skoda Eniyaq iV până la debutul oficial. Prezentarea însă va avea loc tot anul acesta, urmând ca spre finele lui 2020 să intre în producția de serie, iar prin 2021 deja să poată invada piața.

Mașina cu zero emisii din Mlada Boleslav, dezvoltată pe arhitectura MEB a gigantului german Volkswagen, va concura în segmentul SUV-urilor electrice de talie medie, având o lungime de 4.648 mm, lățimea de 1.877 mm și înălțimea ce ajunge la 1.618 mm.

Inspirat de conceptul Vision iV, noul Enyaq va fi disponibil în 5 versiuni de motorizare și cu trei variante de baterie.

Modelul de bază Enyaq iV 50 va fi echipat cu un motot de 109 kW (148CP) și o baterie de 55kWh, ceea ce îi va asigura o autonomie de 340 km. Enyaq iV 60 va avea deja 132 kW (180CP), iar cu bateria de 62 kWh va putea acoperi o distanță de maxim 390 km.

Enyaq iV 80 propune un motor electric de 150 kW (204 CP), iar bateria de 82 kWh ofera o autonomie de 500 kilometri.

Prima varianta cu tractiune integrala, asadar cu un al doilea motor electric pozitionat pe puntea fata, va fi Enyaq iV 80X. Sistemul dezvolta in total 195 kW, echivalentul a 265 CP, iar bateria de 82 kWh anunta o autonomie de 460 kilometri.

Și...ultimul, Enyaq iV RS, este cel mai performant model din gamă, cu un motor de 306 CP, dar cu aceeași baterie. De la zero la prima sută se poate ajunge în 6.2 secunde iar viteza maximă ajunge la 180 km/h.

Recomandate:

Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record - Photo
Noutăți
Revoluție în lumea electrică. Bateriile CATL promit încărcare în câteva minute și autonomie record

Timpul lung de încărcare ar putea deveni istorie. Noile baterii prezentate de CATL schimbă regulile jocului, cu performanțe care par desprinse din viitor.CATL a dezvăluit trei tipuri no

Inna
Freelander renaște ca brand electric. Primul model surprinde prin dimensiuni și tehnologie - Photo
Noutăți
Freelander renaște ca brand electric. Primul model surprinde prin dimensiuni și tehnologie

După o absență de peste un deceniu, numele Freelander revine în forță, dar într-o formă complet nouă. Primul model al mărcii promite să schimbe percepția asupra SUV-urilor electrice.Gr

Inna
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric - Photo
Noutăți
Audi închide un capitol. A1 și Q2 ies din scenă pentru a face loc viitorului electric

Două dintre cele mai accesibile modele Audi își iau rămas bun, după ani de succes pe piață. În locul lor, constructorul german pregătește un model electric complet nou.Audi a confirmat

Inna
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări - Photo
Sociale
Un motociclist a fost amendat cu 140.000 lei. A fost găsit vinovat de mai multe încălcări

Un motociclist, de 30 de ani, a fost amendat cu 140.000 lei. Acesta a condus motocicleta în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat și sub influența substanțelor narcotice. De asemenea, oam

Inna
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat - Photo
Accidente
Moldoveanul care a suferit un grav accident rutier în Italia, a decedat

Șoferul de 19 ani, originar din Republica Moldova, care a suferit un grav accident rutier în Italia, s-a stins din viață. După accident, tânărul a fost transportat cu elicopterul la s

Inna
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac - Photo
Noutăți
Bugatti părăsește Grupul Volkswagen și intră complet sub controlul Rimac

Un nume legendar din lumea hypercarurilor își schimbă definitiv proprietarul. Tranzacția care redefinește viitorul Bugatti marchează o mutare strategică majoră în industria auto globală.

Inna