Edilul capitalei, Ion Ceban, susține că la deszăpezirea străzilor s-a lucrat toată noaptea!

De Inna   |  29 Decembrie, 2021

Distribuie :

Primarul general, Ion Ceban, ne informează că pe parcursul nopții s-a lucrat intensiv pentru deszăpezirea străzilor, și trotuarelor, curților de bloc, parcurilor, acceselor, străzilor secundare, în stații și spre suburbii. Tot el afirmă că utilajul special este implicat în procesul de lucru și la momentul actual. 

Ninsorile abundente au provocat toți șoferii să facă față condițiilor dificile. Deși autoritățile ne asigură că toate drumurile sunt practicatibile, mulți dintre șoferi au rămas blocați prin mormanele de zăpadă. 

Acum, edilul capitalei afirmă pe pagina sa de Facebook: „Toată noaptea, dar și la această oră oamenii muncesc la deszăpezirea străzilor și trotuarelor, curților de bloc, parcurilor, acceselor, străzilor secundare, în stații și spre suburbii”. Între timp, internauții afirmă că au fost curățite doar arterele principale, iar străzile secundare au fost evitate, deși pe ele, de asemenea, se atestă flux mare de automobile. 

Str. Industrială. 29 decembrie / Foto: Alexandru Gincu

Încă la sfârșitul lunii noiembrie vă spuneam că autoritățile municipale sunt pregătite să întâmpine sezonul rece al anului, după ce au procurat echipament nou, dar și diverse utilaje necesare pentru combaterea poleiului, deszăpezirea trotuarelor, aleilor, acceselor în curțile de blocuri și a străzilor din capitală. Astăzi însă, Ion Ceban susține: „În toată țara a fost situația complicată și chiar cu tehnica nouă achiziționată, avem nevoie și de oameni”. Totodată, Ceban a reamintim agenților economici că sunt la fel responsabili pentru a face curat. 

Conform informațiilor oferite de ASD, pe tot teritoriul țării au fost implicate 119 de utilaje speciale și au fost răspândite 952 de tone de material antiderapant pentru a ameliora starea drumurilor naționale. 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna