După un facelift, Mercedes-Benz GL se transformă în GLS!

De Redactor AE   |  30 Octombrie, 2015

Distribuie :

Constructorul de automobile din Stuttgart este pe cale să lanseze un nou model restilizat. Acesta face parte gama din SUV-uri şi reprezintă vârful de iceberg al celor de la Mercedes-Benz în acest segment. Vorbim despre cel mai nou model GLS, care nu este altceva decât un GL reîmprospătat. 

Anul 2015 este unul de succes pentru compania germană şi în special unul în care a lansat cele mai multe vehicule adresate exploatării nu doar pe asfalt dar şi în lipsa acestuia. Am asistat la lansarea lui GLC, GLE şi iată că acum a venit rândul pentru GLS, cel mai mare dintre toţi.

Caracteristice oricărui facelift şi totodată cele mai vizibile, sunt modificările operate la nivelul frontal. În cazul lui GLS acestea se traduc în noi blocuri optice cu lumini de zi LED integrate, o nouă bară de protecţie cu guri de ventilare mai mari şi o nouă grilă a radiatorului. Posteriorul a primit la rândul lui noi stopuri dar şi un spoiler revizuit.

Până aici, se cunosc prea puţine detalii despre noul Mercedes-Benz GLS, aşa cum premiera oficială a modelului va avea loc abia în luna decembrie a lui 2015, urmând ca primile modele să fie livrate în următorul an 2016. Tot ce putem vedea nu sunt decât nişte poze ale unei broşuri, prin urmare nu putem decât să ne dăm cu presupusul, chiar şi în privinţa gamei de motorizări, care cel mai probabil va fi preluată de la modelul actual.

000 (1)

sursa: worldcarfans.com

Recomandate:

Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii - Photo
Noutăți
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii

Ferrari face un pas istoric și oferă primele indicii concrete despre viitorul său electric. Marca din Maranello a publicat imaginile oficiale cu habitaclul primului său model fără motor termic, confir

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global

Ofensiva electrică a Grupului Volkswagen prinde viteză. Constructorul german anunță un reper major în tranziția către mobilitatea electrică: producția a cinci milioane de motoare electrice la&nb

Inna
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna