După 60 de ani de colaborare, BMW a cumpărat marca ALPINA!

De Inna   |  11 Martie, 2022

Distribuie :

După o perioadă lungă de timp în care ALPINA și BMW au avut colaborări frumoase, constructorul bavarez anunță că a cumpărat marca ALPINA. La momentul actual, încă nu au fost stabilite toate detaliile tranzacției, deoarece se așteaptă și aprobarea din partea autorităților antitrust. În pofida schimbării majore, ALPINA va continua să se implice în producerea mașinilor până în 2025. 

Constructorul bavarez a informat despre acest fapt într-un comunicat, în care este specificat că ambele companii au fost de acord să nu dezvăluie detalii financiare despre achiziție. Totodată, se confirmă că la finalul lui 2020 a fost extins acordul de colaborare dintre BMW și ALPINA pentru încă 5 ani, ceea ce înseamnă că contractul este valabil până pe 31 decembrie 2025.

Industria auto se află în mijlocul unei transformări de anvergură către mobilitatea durabilă. Din acest motiv, modelele de afaceri existente trebuie reexaminate în mod regulat. De peste cincizeci de ani, firma Buchloe a demonstrat că oferă automobile de cea mai bună calitate, cu o atenție meticuloasă față de detalii. BMW Group este, de asemenea, condus de aceeași pasiune pentru mașinile care captează imaginația. De aceea, ne lansăm acum într-un nou capitol în parteneriatul nostru de lungă durată. Dobândirea drepturilor de marcă ne va permite să modelăm cursul pe termen lung al acestui brand plin de tradiție. Suntem încântați să primim marca ALPINA în familia BMW”, a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru clienţi, mărci şi vânzări.

Se spune că BMW a cumpărat ALPINA într-un moment când toată industria auto își schimbă direcția totalmente diferită comparativ cu cea pe care a avut-o până acum. Oficialii menționează că astfel, ALPINA va avea un viitor sigur chiar și în era electrificării. Totuși de ce 2025? Nu este deloc o perioadă întâmplătoare. Începând cu acel an, BMW va lansa o nouă generație de automobile, denumită Neue Klasse, care vor fi vor fi construite pe baza unei noi arhitecturi tehnice, proiectată special pentru a integra propulsii pur electrice și tehnologii avansate de asistare a condusului și conectivitate.

Din alt punct de vedere, Andreas Bovensiepen, co-director general al ALPINA Burkard Bovensiepen GmbH + Co. KG, afirmă că este încrezut de faptul că BMW va conduce așa cum se cuvine destinul mărcii în noua eră a mobilității. „Am recunoscut din timp provocările pe care le înfruntă industria de automobile și acum stabilim drumul potrivit pentru ALPINA și pentru firma noastră de familie, Bovensiepen. Acesta marchează începutul unui nou capitol. Atât marca ALPINA, cât și compania noastră sunt extrem de dezirabile. Am luat decizia conștientă de a nu vinde ALPINA oricărui producător, deoarece BMW și ALPINA au lucrat împreună și au avut încredere unul în celălalt de zeci de ani. De aceea, este decizia corectă din punct de vedere strategic ca marca ALPINA să fie gestionată de BMW Group în viitor”, a afirmat acesta. 

Odată ce contractul dintre companii este valabil până în 2025, ALPINA în continuare se va implica, oferind experiența de ordin tehnic pentru a dezvolta și manufactura modelele BMW ALPINA. De asemenea, compania se va ocupa și de comercializarea mașinilor. Trebuie să menționăm că BMW a cumpărat marca ALPINA după ce aceasta a înregistrat cel mai mare volum de vânzări din istoria sa. Doar pe parcursul lui 2021, compania a reușit să producă circa 2.000 de mașini unice. 

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna