Drumuri mai bune în Moldova. Guvernul alocă 1 miliard de lei în plus pentru reabilitarea infrastructurii rutiere

De Inna | 6 Iunie, 2025
Guvernul a decis să majoreze bugetul pentru infrastructura rutieră, suplimentând Fondul Rutier cu 1 miliard de lei, ajungând la un total de aproape 2.7 miliarde de lei pentru anul 2025. Astfel, 54 de drumuri din țară, însumând circa 123 de kilometri, vor beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare.
Din suma suplimentară, 708 milioane de lei vor fi direcționate strict către lucrări de reparație a drumurilor, în timp ce restul fondurilor vor acoperi întreținerea curentă pe timp de vară și iarnă, inclusiv operațiuni de deszăpezire, plombări, frezări și lucrări de refacere a podurilor și podețelor.
„Lucrările sunt deja în desfășurare pe multe drumuri naționale. Investițiile vizează atât zonele care au avut nevoie de completări, cât și finalizarea segmentelor începute în anii precedenți”, a declarat Vladimir Bolea, vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în cadrul unei conferințe de presă.
Printre drumurile ce vor fi reabilitate în perioada următoare se regăsesc:
Corjeuți – Caracușenii Vechi: investiție de 18.62 milioane lei pentru reparația a 3.5 kilometri;
Cernoleuca – Climăuți: alocare de 2.468 milioane lei pentru 430 de metri, segment aflat la final de execuție;
Țarigrad: finanțare de 31.991 milioane lei pentru modernizarea a 4.2 kilometri de drum local;
Rădoaia – Drăgănești: suma de 15.498 milioane lei va fi investită în 2.7 kilometri de drum.
Ministrul a explicat că segmentele scurte, de sub 1 kilometru, sunt ultimele părți din proiecte de infrastructură rutieră mai ample, începute în anii anteriori. „Scopul este ca fiecare comunitate să aibă un drum complet funcțional, de la un capăt la altul”, a subliniat oficialul.