Două Toyota și un BMW făcute zob într-un accident în lanț! Șoferul vinovat, consumase alcool

De Redactor AE   |  29 August, 2018

Distribuie :

Până a vă grăbi să puneți etichetele, aflați că vinovat de accident, nu este conducătorul auto de la volanul BMW-ului, ci domnul cu Prius! Ok, acum că i-am scutit pe unii de comentarii răutăcioase putem continua.

Accidentul, despre care probabil unii cunoașteți deja, din diferite surse mass-media, a avut loc în dimineața zilei de astăzi, pe strada Petricani din capitală. Site-ul ProTV scrie că, polițiștii sunt primii care au semnalat comportamentul dubios al șoferului aflat la volanul mașinii de model Toyota Prius și l-au somat să oprească.

Tânărul însă a refuzat să se supună și a călcat acceleratorul, tamponând ulterior două automobile ce staționau la culoarea roșie a semaforului, un BMW X1 și o Toyota Auris. Impactul a fost destul de puternic, iar energia acestuia a proiectat Prius-ul într-un stâlp din imediata apropiere.

Trei persoane, două femeiși un bebeluș au avut nevoie de îngrjiri medicale, fiind transportați la spital.

Testat cu etilotestul, bărbatul în vârstă de 28 de ani s-a dovedit a fi în stare de ebrietate avansată, depășind de 5 ori norma admisă.

Recomandate:

Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna