Două modele Audi R8 Grand Am au debutat la Daytona

De AutoExpert   |  2 Februarie, 2012

Distribuie :

Două modele Audi R8 Grand Am au debutat la Daytona

Una dintre cele mai importante competiţii auto din Statele Unite ale Americii este cursa de anduranţă care se desfăşoară timp de 24 de ore la Daytona, circuit inclus în programul Grand Am. Mai mult decât atât, cea de-a doua ediţie din acest an pe circuitul Daytona a fost una aniversară, fiind cu numărul 50.

Câştigătorii în clasamentul general au fost piloţii echipei Michael Shank Racing, mai exact Oswaldo Negri, John Pew, Aj Allmendinger şi Justin Wilson, care au concurat cu un prototip Ford Riley cu numărul 60. În clasa GT – unde au participat şi modelele Audi – câştigători au fost piloţii echipei Magnus Racing, cu Porsche GT3.

Anul acesta, la competiţia americană au debutat două modele Audi R8 Grand Am, după ce au fost pregătite de echipele APR Motorsport şi Oryx Racing. Versiunea R8 Grand Am este bazată pe Audi R8 LMS, modelul antrenat pentru GT3. Cele două exemplare care au participat la Daytona au avut motoare V10 de 5.2 litri, care livrează 480 CP şi au fost echipate special pentru a se supune reglementărilor în privinţa siguranţei din Statele Unite ale Americii.

Modificările vizuale în comparaţie cu versiunea R8 pentru GT3 se observă la nivelul spoilerului frontal, al difuzorului din spate şi al eleronului.

Cele două modele vor continua să participe la Grand Am Road Racing pentru întregul sezon 2012, cursa de la Daytona fiind încheiată de Audi pe locurile 31 şi 32 în clasa GT.

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H” - Photo
Noutăți
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H”

În timp ce industria auto se îndreaptă tot mai mult spre electrificare și automatizare, Hyundai pare să pregătească o soluție neașteptată pentru pasionații condusului tradițional. Un nou b

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna