Dosar penal pentru o accelerare bruscă de la semafor? Află părerea avocatului!

De Pavel   |  23 Iulie, 2020

Distribuie :

Noua lege votată de parlament care vizează cursele ilegale, privește într-un mod sau altul toți pasionații de automobile și chiar șoferii simpli. De ce? Pentru că într-un stat ca al nostru unde legea este interpretată așa cum vor polițiștii, chiar și atunci când vei porni de la semafor cu o accelerare mai bruscă, paralel cu alt conducător, ai putea fi învinuit de ”întreceri pe drumurile publice”!

În această ordine de idei, redacția Autoexpert.md, a cerut părerea avocatului Sergiu Muntean, pentru a clarifica lucrurile și a înțelege cum poate fi tratată noua lege, dar și în ce caz șoferii s-ar putea alege cu o amendă usturătoare sau chiar ani de închisoare.

Astfel, avocatul ne-a comunicat că, deși noutatea în materia dreptului penal privind sancționarea participării la întreceri și curse ilegale a fost menită să elimine acest gen de activitate, totuși, în viziunea noastră, nu s-a ținut cont de personalitatea subiecților care participă la cursele ilegale atunci când s-a ales pedeapsa aplicabilă. 

Și anume persoanele ce de obicei dețin bolizi pentru curse, nu vor fi convinși de o pedeapsă penală cu amendă de circa 32.000 de lei care achitată în decurs de 72 de ore ar putea constitui circa 16.000 lei echivaletul a 800 de euro, or, chiar dacă legea prevede alternativ pedeapsa cu închisoare de până la 2 ani sau munca neremunerată, totuși acest termen de detenție permite aplicarea, cu ușurință, a executării condiționate a pedepsei, aplicarea unei asemenea pedepse de până la 2 ani în mod real, este mai degrabă o excepție, regula fiind executarea condiționată, adică fără ca persoana să se afle în mod real în închisoare, totodată vorbind despre infractorii tineri, aceștia mereu vor opta pentru pedeapsa cu amendă penală, dat fiind faptul că persoanelor tinere nu li se recomandă aplicarea pedepselor privative de libertate căci acest fapt, în coraport cu condițiile inumane de detenție, poate influența negativ personalitatea tînărului, astfel că până în final, art.2642 Cod Penal, doar va face mai scumpă participarea la întreceri și curse ilegale.

Un alt aspect controversat este și faptul că acest articol a permis inclusiv neaplicarea pedepsei complementare, ceea ce înseamnă că judecătorul va decide personal dacă privează persoana de dreptul de a conduce sau îl lasă să conducă în continuare, excepție fiind doar cazurile când persoana era și în stare de ebrietate, or, în situația când persoana participă la curse ilegale și conduce cu viteză neadaptată condițiilor din trafic, pericolul social creat poate fi mult mai mare decât atunci când persoana conduce în stare de ebrietate, pedeapsa însă este mult mai blândă.

Or, în opinia noastră subiectivă, pentru supunerea persoanelor riscului de deces sau vătămări corporale grave, necesită a fi pedepsită mult mai drastic, fără a crea posibilitatea ca persoanele care obișnuiesc să creeze pericol pentru viața celor din jur să-și păstreze dreptul de a conduce.

Întrebarea cea mai acutală din ultimile câteva zile ”dacă participarea la o întrecere spontană, la semafor” se încadrează în aceste norme, are un răspuns pozitiv, din simplul motiv că legea nu face diferența între diferite tipuri de întreceri, de amploare sau spontane, unicul criteriu fiind faptul dacă, această întrecere, cursă, concurs a fost sa nu a fost autorizat anterior la instituțiile publice responsabile. 

Totodată, dacă locul de săvârșire a faptei nu este deschis pentru circulația vehiculelor și a pietonilor, nici nu este administrat de un organ abilitat în calitate de drum public sau de teritoriu adiacent acestuia, nu vom putea vorbi despre o încălcare a regulilor de desfășurare a concursurilor, întrecerilor și antrenamentelor cu mijloace de transport. 

Relevant este și acel fapt că, componența infracțiunii este una formală, ceea ce înseamnă că nu este necesar să intervină consecințele negative prevăzute de lege, fiind suficient doar crearea riscului survenirii lor, adică este suficient doar să apăsați acceleratorul în podea în scopul devansării unui oponent în trafic care face același lucru conștient – pentru a deveni subiectul infracțiunii date.

Și un aspect destul de important este acela că, legea pedepsește mult mai dur organizatorii acestor tipuri de activități decât însăși participanții la ele. Chiar dacă organizatorii nu vor participa în general nemijlocit la întrceri sau curse, fapt care este unul salutabil și probabil destul de eficient pentru atingerea scopului propus.

Muntean Sergiu, avocat.

Fondator al proiectului Sfat de Avocat. (www.sfatdeavocat.md)

Recomandate:

Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna