Dodge SRT Viper

De AutoExpert   |  5 Aprilie, 2012

Distribuie :

Dodge SRT Viper

In cadrul Salonului Auto de la New York au fost prezentate noul SRT Viper şi SRT Viper GTS. După ce producţia modelului anterior – care răspundea la numele Dodge Viper – a fost oprită în anul 2010, se credea că nu va mai apărea un succesor. După cum se vede, acest lucru nu s-a întâmplat, iar managerul SRT Ralph Gilles a precizat că nu puteau să lase să moară cel mai performant model al Grupului Chrysler.

Noul model este unul care vrea să se ridice la standardele actuale impuse în lumea maşinilor super sport. Pentru asta, SRT Viper a fost pregătit atât din punct de vedere estetic, cât şi tehnic. A fost acordată o mare atenţie la materialele folosite; de exemplu, capota şi acoperişul sunt realizate din fibră de carbon, în timp ce portierele sunt construite din aluminiu.

Totuşi, tradiţia s-a păstrat din punctul de vedere al motorizării: SRT Viper beneficiază de serviciile unui propulsor V10 fabricat din aluminiu, de 8.4 litri, care este capabil să ofere 640 CP şi un cuplu de 813 Nm.

Puterea este transmisă către roţile punţii spate prin intermediul unei cutii de viteze Tremec TR6060 manuală cu şase trepte. Pentru îmbunătăţirea manevrabilităţii, SRT Viper dispune de un şasiu mai rigid, dar şi mai uşor, care contribuie la reducerea masei totale cu 45 de kilograme. În plus, echipamentul standard include un sistem electronic al tracţiunii, ESP şi ABS.

Schimbări importante la noua generaţie s-au petrecut şi la interior, unde materialele premium sunt oferite din belşug, pentru ambele versiuni – SRT Viper şi SRT Viper GTS – care sunt identice şi în privinţa aspectului exterior. Consola centrală găzduieşte un ecran tactil de 8,4 inci. Potrivit producătorului, spaţiul la interior este cel mai generos în comparaţie cu modelele anterioare.

SRT Viper GTS se diferenţiază de SRT Viper prin sistemele tehnologice mai avansate de care dispune, cum ar fi de pildă suspensiile cu două setări, pentru rularea pe drumurile publice sau pe circuit.

SAmbele modele au faruri cu LED pentru zi, iar forma acestora şi a grilei diferă în totalitate comparativ cu generaţiile anterioare. Totuşi, asta nu înseamnă că şi-au pierdut din agresivitatea specifică sau din puterea de a ne hipnotiza, dar parcă nu ne supărăm deloc dacă ştim că suntem prada acestei vipere...

Recomandate:

Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere - Photo
Noutăți
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere

Debut dificil de an pentru Tesla. Cererea încetinește, concurența se intensifică, iar diferența dintre producție și livrări atinge un nivel record. Investitorii reacționează rapid, trimiț&a

Inna
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice - Photo
Sociale
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice

Scumpirile din ultimele luni și impactul lor asupra transportului și consumatorilor ajung în centrul atenției. Deputații convoacă instituțiile responsabile pentru a explica ce se întâ

Inna
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar” - Photo
Noutăți
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar”

Un simbol al industriei auto sovietice este readus în prim-plan, dar într-o formă complet diferită. Sub sigla Volga se ascund, de fapt, modele moderne dezvoltate în China și produse

Inna
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare

O manevră riscantă, făcută într-un loc interzis, s-a transformat într-o tragedie pe traseul Chișinău-Cimișlia. După luni de investigații, procurorii au finalizat dosarul accidentului &icir

Inna
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare - Photo
Noutăți
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare

Criza locurilor de parcare din Chișinău ar putea fi parțial rezolvată în acest an. Primăria anunță un proiect amplu de amenajare a mii de locuri de parcare, însă recunoaște că în cen

Inna
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere - Photo
Sociale
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere

Șoferul unui Ford, în vârstă de 22 de ani, nu a acordat prioritate unui pieton, care traversa regulamentar strada. Imagini video cu fapta în cauză au fost publicate pe rețelele de so

Inna