De la prima Seria 3 la modele electrice: uzina BMW Leipzig aniversează 20 de ani

De Inna   |  28 Februarie, 2025

Distribuie :

Uzina BMW din Leipzig marchează un moment important în istoria sa: 20 de ani de activitate și peste 3.75 milioane de vehicule produse. Înființată oficial pe 1 martie 2005, această fabrică din estul Germaniei a devenit un punct de referință pentru constructorul bavarez, fiind locul unde au fost produse unele dintre cele mai inovatoare modele BMW.

Construcția uzinei a început în iulie 2001, iar primul model asamblat aici a fost BMW Seria 3 (generația a cincea). Pe lângă modelele tradiționale, Leipzig a fost și locul unde s-au produs premiere tehnologice pentru brand: BMW i3, primul model electric de serie, fabricat între 2013 și 2022 în peste 250.000 de exemplare, și BMW i8, primul plug-in hybrid al mărcii, construit între 2014 și 2020, cu o producție de peste 20.500 de unități.

Un alt moment definitoriu pentru uzina din Leipzig a fost producția primului model BMW cu tracțiune față, Seria 2 Active Tourer, lansat în 2014. Pentru acest model, BMW a fost nevoit să creeze o nouă linie de asamblare, adaptată configurației cu tracțiune față.

În 2021, fabrica a încetat producția de modele cu tracțiune spate, ultimele fiind Seria 2 Coupe, Seria 2 Convertible și M2.

Astăzi, uzina produce BMW Seria 1, Seria 2 Active Tourer, Seria 2 Gran Coupe, dar și actuala generație MINI Countryman. 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna