De la 1 noiembrie se circulă cu farurile incluse!

De AutoExpert   |  31 Octombrie, 2011

Distribuie :

De la 1 noiembrie se circulă cu farurile incluse!

Direcţia poliţiei rutiere, reaminteşte conducătorilor auto, prevederile Regulamentului rutier cu privire la folosirea dispozitivelor de iluminare exterioară pe timp de noapte şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Astfel, în perioada 1 noiembrie − 31 martie inclusiv, conform punctului 34.1.i al Regulamentului circulaţiei rutiere, conducătorii auto sunt obligaţi în timpul deplasării să includă faza scurtă a luminilor de întîmpinare.

Perioda vizată, este caracterizată de vreme instabilă însoţită de ploi, timp posomorît şi ceaţă, fenomene ce reduc esenţial vizibilitatea în trafic, sporind riscul accidentelor rutiere.

Conform practicilor europene, a fost demonstrată efecienţa acestei măsuri ce ameliorează şi facilitează identificarea unităţilor de tranport, atît, pentru şoferi cît şi pentru pietoni. Atenţionăm că, nerespectarea acestei prevederi atrage după sine răspunderea contravenţională ce prevede o amendă de la 5 la 10 unităţi convenţionale (100 – 200 lei), iar inspectorii rutieri nu vor tolera şi nu vor admite încălcări la acest compartiment.

Poliţia rutieră reiterează importanţa acestei norme ce prezintă în primul rînd o măsură de prevenţie a accidentelor rutiere şi atenţionează conducătorii auto să adopte maniera de conducere corespunzătoare condiţiilor rutiere şi meteo.

Sursa: politiarutiera.md

Recomandate:

Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere - Photo
Sociale
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a pretins bani în schimbul promisiunii de a facilita obținerea unui permis de conducere. Instanț

Inna
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile - Photo
Accidente
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a tamponat doi copii pe o trecere de pietoni, din Strășeni, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de instanță, în urma exam

Inna