De ce unii șoferi, aleg să stea cât mai jos, la volan?!

De Redactor AE   |  27 Decembrie, 2019

Distribuie :

Odată așezat la volan, trebuie întâi de toate să stai confortabil. Dar se discută foarte des și despre poziția corectă la volan. Care ar fi aceasta?

În diferite școli auto, răspunsurile pot suna diferit. Unii s-au obișnuit să stea cât mai vertical și mai sus, încât să își poată vedea capota și poate chiar plăcuțele de înmatriculare, stând în scaun, astfel că te vor îndemna să le iei exemplul. Alții dincontră, aleg să stea cât mai jos și vor considera de cuviință să te învețe la fel. Și ambii au dreptate, dar numai parțial.

Totuși, postarea era despre cei ce aleg să stea cât mai jos și sunt văzuți ca niște ciudați. Ei bine, iată că există cel puțin trei motive pentru care ar face-o sau poate chiar ar trebui să vă dea de gândit.

Primul și cel mai banal motiv, este pentru că așa se simt confortabil. De ce nu? Mai ales dacă înălțimea conducătorului auto trece de 1.60 cm, va căuta omul o poziție cât mai relaxată la volan, fără să atingă cu umerii sau capul oglinda interioară și plafonul.

Dar există și alte cauze.
Cu cât mai jos stai, cu atât mai bine ești fixat în scaun și nu vei sări pe scaunul pasagerului în fiecare viraj, sau să te rezemi de portieră ca să nu cazi.

Cu cât ești mai jos coborât, în centrul centrului de greutate al mașinii (sună ridicol, știu), cu atât mai bine simți și conduci propriu-zis automobilul. Sunteți un tot-întreg.

Cu cât aveți scaunul mai jos, la un nivel cu linia capotei, aveți mai mult spațiu în fața ochilor, o mai bună vizibilitate la tot ce vă înconjoară, în loc să urmăriți ce fac ștergătoarele sau să citiți ce v-au scris copiii pe capotă.

Piloții de curse la fel, stau jos și sunt foarte aproape de a simți cu măduva spinării, orice denivelare de asfalt, iar mânile le țin îndoite sub un unghi care le-ar permite să rotească volanul rapid și fără să se tragă spre bord! Bine că și construcția bolizilor e alta în habitaclu, dar ați prins ideea.

Nu în ultimul rând poziția joasă la volan este și mai sigură!
Vezi ce spune Skoda Motorsport

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna