Datorită lui a apărut acest model și întreg departamentul BMW Individual!

De Redactor AE   |  26 Decembrie, 2019

Distribuie :

În 1992, Karl Lagerfeld a avut o cerere mai deosebită față de un BMW Seria 7. Îl vroia mult mai customizat, astfel că mulțumită lui, în 2000 au fost puse bazele a ceea ce numim noi astăzi BMW Individual.

Karl Lagerfeld și-a lăsat apoi amprenta pe unul dintre cele mai deosebite modele ale companiei bavareze, BMW Seria 7 în caroseria E38, 750iL L7. Lumuzina a fost produsă în numai 899 de unități între anii 1997 și 2001, iar mașina customizată după gustul lui Lagerfeld este cu adevărat o capodoperă.

BMW 750iL L7 are la bază un...750iL, dar care a fost alungit și mai mult, cam cu vreo 25 de centimetri! Motorul V12 de 5.4 litri se descurcă de minune cu greutatea în plus datorită celor 322 de cai putere care accelerează limuzina de la zero la prima sută la oră în 7.0 secunde!

Însă accentul în L7 este pus pe lux și confort, mai puțin pe performanțe. Limuzina lui Lagerfeld a fost vopsită într-o nuanță de vopsea specială, Chestnut Brown Metallic și Gold Orange Metallic, iar interiorul adoptă tonalități de ciocolată, cu inserții din lemn și ornamente cromate. Nu lipsesc măsuțele pliabile, pielea scumpă, cutiuța cu șervețele în portieră, sistemul de infotainment și desigur semnătura “Designed by Karl Lagerfield”.

Karl Lagerfeld: “I’m very much down to earth. Just not this earth.”

Recomandate:

Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H” - Photo
Noutăți
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H”

În timp ce industria auto se îndreaptă tot mai mult spre electrificare și automatizare, Hyundai pare să pregătească o soluție neașteptată pentru pasionații condusului tradițional. Un nou b

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna