CURIOS: Află câţi litri la sută "papă" supercarul la care visezi!

De Redactor AE   |  29 August, 2017

Distribuie :

Ei bine, s-ar putea ca în lista de mai jos să nu găseşti maşina pentru care eşti gata să îţi vinzi chiar şi sufletul, însă cu siguranţă că oricare dintre acestea merită atenţia ta! Cel puţin te poţi lăuda prietenilor cu informaţii utile. :)

1. Bugatti ChironDupă cum susţine EPA (agenţia pentru protecţia mediului înconjurător), supercarul consumă 21,4 litri de benzină la fiecare 100 de km. Este un rezultat destul de bun pentru un propulsor W16 care dezvoltă 1.500 CP. De fapt aceşti indici sunt chiar mai mici decât cei anunţaţi de către producători, care promit un consum mediu de 22,5 litri/100km.Însă Bugatti Chiron nu se mândreşte doar cu cifrele ce denotă un consum relativ mic, ci şi cu faptul că atinge prima sută la oră în 2.5 secunde şi este capabil să dezvolte viteza maximă de 420 km/h, limitată electronic!

2. Hennessey Venom GTRivalul direct al Chiron-ului, Venom GT, a ales altă cale de succes. În goana pentru titlul de cel mai rapid automobil de serie, inginerii de la Hennessey au pus accent nu pe numărul de cilindri, dar pe volumul motorului şi presiunea cu care lucrează turbina.Astfel ei au stors 1.262 CP dintr-un motor V8 de 7.0 litri volum, care îi permit să accelereze până la o viteză maximă de 435 km/h, în timp ce consumul mediu se încadrează în limita a 23,8 litri per fiecare sută de kilometri.

Acest consum a fost calculat de specialişti independenţi, iar cifrele obţinute diferă mult faţă de cele 14,8 l/100km, promişi de tunerii Hennessey Performance din Texas.

3. Koenigsegg RegeraKoenigsegg Regera se clasează pe o nişă cu Chiron, însă ea foloseşte un şir de soluţii avansate cum ar fi motoarele electrice auxiliare, care împreună cu motorul cu ardere internă, pun la dispoziţia şoferului în jur de 1.500 cai putere! Neobişnuită este şi cutia de viteze cu o singură treaptă, iar aceste specialităţi îi asigură o dinamică de invidiat, ce se traduce printr-un sprint de 2.8 secunde în testul 0-100 km/h şi un consum mai mult decât decent, egal cu 13.9 litri la sută (date oferite de oficiali).

4. LaFerrariSupercarul care nu putea să lipsească din acest top este frumosul LaFerrari. Motorul său V12 care lucrează în tandem cu sistemul de recuperare a energiei cinetice şi termice, dezvoltă 963 CP şi consumă, după spusele celor de la Ferrari, 16.8 litri de combustibil la fiecare sută de kilometri parcursă.

5. Pagani Huayra

Horacio Pagani se axează mult pe designul automobilului şi caracteristicile dinamice, din acest motiv, susţine că motoarele AMG instalate pe bolizii Pagani, sunt extrem de eficiente, iar consumul de carburant declarat este unul dintre cele mai mici în clasa din care face parte.Ca exemplu ar putea servi Pagani Huayra, care este dotată cu unitatea V12 de 730 cai putere şi indică doar 20 litri de consum per 100 km.

6. McLaren F1Cel mai rapid automobil de serie din lume la ziua de astăzi, este pus în mişcare de cei 627 CP, extraşi dintr-un motor natural aspirat, V12, proiectat de inginerii BMW M GmbH. Pentru ca această herghelie de cai să se simtă îndestulată, este nevoie de circa 26.3 litri benzină/100km, la viteze normale şi ceva mai mult dacă dorim să atingem viteza maximă de 386 km/h.

7. Bugatti EB110Chiar dacă este înzestrat cu un motor V12 cu o capacitate modestă de numai 3.5 litri, bunelul lui Bugatti Chiron, se poate avânta până la viteza maximă de 342 km/h. Secretul se ascunde în cele patru turbine care ajută propulsorul să dezvolte tocmai 553 CP. Ultimul Bugatti semnat de francezi, înainte ca producătorul să treacă în protofoliul grupului Volkswagen, se lăuda la acea vreme cu un consum de numai 13.5 L/100 km! Un consum perfect pentru o maşină cu masa totală de 1.800 kg şi tracţiune integrală.

8. Cizeta V16TÎncă o maşină din timpurile deja demult apuse, Cizeta Moroder, cunoscută şi sub numele de Cizeta V16T. Motorul de 6.0 litri, instalat transversal, demonstra o performanţă de 540 CP, care îi permiteau supercarului să atingă viteza de 325 km/h, cu un consum de doar 15 litri/100km în regim de condus normal şi 18.4 litri, cu sistemul de aer condiţionat pornit.

9. Auto Union Type CAuto Union Type C, este un automobil, care graţie motorului său cu 16 cilindri, câştiga titlurile curselor anilor '30. Motorul monstruos cu o capacitate cilindrică de şase litri, era capabil să dezvolte de la 485 până la 520 CP şi un cuplu motor de 853 Nm. Toţi aceşti indici impunători ai puterii, accelerau supercarul până la 340 km/h.Motorul era echipat cu două carburatoare "Solex" care alimentau maşinăria cu câte 60 litri de benzină la fiecare 100 km.

10. Porsche 919 hybridCifrele exacte ale maşinilor din clasa LMP1, puţin probabil că le vom cunoaşte vreodată, de asta vom face doar careva calcule teoretice. În 2015, Porsche 919 hybrid, un bolid pus în mişcare de un motor 2.0 litri, alimentat de patru turbosuflante şi ajutat de două motoare electrice instalate pe axa din faţă, a parcurs 395 de tururi pe distanţa cursei 24h Le Mans, ceea ce înseamnă un total de 5.392 km. Pe parcursul competiţiei, vehiculul a avut 30 de pit-stop-uri şi a consumat 1.893 litri de benzină. Dacă ar fi să facem nişte calcule matematice rezultă un consum de 35 litri la 100 km...

Recomandate:

Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa - Photo
Noutăți
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa

Volkswagen își reconfigurează strategia de tranziție către electromobilitate. Deși anterior anunțase că următoarea generație T-Roc, programată pentru lansare în 2026, va fi ultimul model n

Inna
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing - Photo
Noutăți
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing

BMW lansează oficial noul M2 Racing, o versiune dedicată circuitului, care își va face debutul în sezonul competițional din 2026. Inspirat din modelul de serie M2, noul BMW M2

Inna
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP

 Mercedes-AMG a prezentat recent o imagine teaser care anunță un nou model electric de înaltă performanță, ce va concura direct cu Porsche Taycan. Noul vehicul va fi dezvăluit oficial &

Inna
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai - Photo
Noutăți
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai

 Toyota anunță o investiție de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice în Shanghai, un pas strategic menit să consolideze poziția companiei pe cea mai

Inna
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat - Photo
Noutăți
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat

 Viitoarea generație Alfa Romeo Stelvio a fost surprinsă în primele imagini neoficiale, publicate recent. Aceste fotografii provin de la un birou de brevete și dezvăluie un design exter

Inna