Cum procedezi dacă ți-a fost furat sau ai pierdut certificatul de înmatriculare a mașinii

De Pavel   |  11 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Chiar dacă ne străduim să avem grijă de actele importante, cazurile în care acestea sunt furate sau pierdute, totuși au loc a fi. În această ordine de idei, redacția Autoexpert vine cu o serie de informații care te vor ajuta în cazul în care ai rămas fără cerificatul de înmatriculare a mașinii!

Așadar, în cazul în care certificatul de înmatriculare a fost pierdut, deteriorat sau furat, este necesar să vă adresați șa Agenția Servicii Publice pentru eliberarea unui duplicat.

Eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare pentru vehicul în schimbul celui pierdut, deteriorat sau furat implică identificarea mijlocului de transport, verificarea informației cu privire la restricțiile înregistrate și identificarea proprietarului sau a persoanei împuternicite.

Documente necesare:

  • cererea proprietarului sau a persoanei împuternicite;
  • certificatul de înmatriculare deteriorat, după caz;
  • dovada achitării tarifelor pentru serviciile prestate;
  • actul de identitate al solicitantului, în original;
  • dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, și dovada plății taxei pentru folosirea drumurilor;
  • copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, în termenul de valabilitate al acestuia;
  • raportul de identificare a vehiculului;
  • declarația pe propria răspundere;
  • dovada plății suplimentare obligatorii prevăzută de Legea Fondului republican și a fondurilor locale de susținere socială a populației, după caz.

Costul perfectării duplicatului certificatului de înmatriculare a vehiculului depinde de perioada solicitată pentru emiterea documentului și variază de la 400 la 2.400 de lei.

Sursă: http://asp.gov.md/

IMPORTANT: În cazurile în care proprietari ai vehiculelor sunt persoane care nu au atins vârsta de 14 ani, operațiunile de înmatriculare se efectuează în numele lor de către părinți, înfietori sau tutori, iar în cazurile în care proprietari sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, operațiunile de înmatriculare se efectuează de către aceste persoane cu acordul scris al reprezentanților lor legitimi (părinți, înfietori sau tutori).

Recomandate:

Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna