Contrabandă de automobile în valoare de 3 milioane lei. Trei persoane au fost reținute în Chișinău și Ialoveni

De Inna   |  25 August, 2025

Distribuie :

Procurorii PCCOCS, în colaborare cu Poliția de Frontieră, au anunțat reținerea a trei persoane implicate într-un dosar de contrabandă cu automobile în valoare de aproximativ 3 milioane de lei.

Cei reținuți au 21, 29 și 67 de ani, și sunt originari din municipiul Chișinău, și din raionul Ialoveni. Potrivit anchetatorilor, între începutul anului 2024 și vara acestui an, aceștia au introdus în Republica Moldova mai multe mașini aduse ilegal din Belgia, Germania, Italia și Olanda.

Pe lângă faptul că au condus o parte dintre vehiculele introduse în țară, cei trei ar fi beneficiat direct de activitatea infracțională, reținând pentru uz personal patru dintre cele zece automobile vizate în anchetă. Printre modelele confiscate se numără BMW, Toyota, Mercedes Sprinter, Hyundai Ioniq, Volkswagen Crafter și camioane MAN.

Percheziții și probe ridicate

Înainte de rețineri, anchetatorii au efectuat peste 20 de percheziții în Chișinău și Ialoveni. În urma acestora au fost ridicate telefoane mobile, sume de bani, plăcuțe de înmatriculare, ștampile utilizate la falsificarea reviziilor tehnice transnistrene, abțibilduri pentru documente italiene, certificate de înmatriculare din state UE și alte acte suspecte de falsificare.

Continuarea anchetei

Pe lângă cele trei persoane reținute, ancheta vizează și cinci membri ai grupului infracțional organizat, investigați încă din iunie curet. Toți cei implicați beneficiază, potrivit legii, de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive.

Autovehiculele aduse prin contrabandă au fost indisponibilizate și se află în prezent în proces de expertiză. Procurorii PCCOCS și Direcția de investigare a criminalității transfrontaliere din cadrul Poliției de Frontieră continuă acțiunile pentru a destructura rețelele specializate în traficul ilegal de mașini.

Recomandate:

Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna