Citroen va construi un sedan extravagant care va ocupa locul de vârf în gama sa de modele

De Pavel   |  18 Ianuarie, 2018

Distribuie :

Compania Citroen confirmă că va construi în următorii ani un nou sedan care urmează să se încadreze printre modelele de vârf ale mărcii franceze. Modelul va fi lansat în anul 2019 sau 2020, vine în locul lui C5 şi C6 şi promite să fie ceva absolut nou pe piaţă, scrie Autocar.

"Indiferent dacă le place oamenilor sau nu, noi nu vom face ceva tradiţional, banal şi obişnuit", a declarat CEO-ul mărcii Citroen, Linda Jackson, în timp ce descria noul model premium.

Ea a mai adăugat că, producerea acestui automobil este dictată, în primul rând, de regulile pieţei chineze. Necătând la popularitatea crossoverelor în China, sedanurile încă reprezintă o mare parte din piaţa chineză a maşinilor noi.

Prevestitorul noului sedan de la Citroen, după declaraţiile oficialilor este conceptul Cxperience, deşi aceştia recunosc că totuşi din start acesta era construit doar pentru a demonstra tehnologiile dezvoltate de companie. Punctele forte ale acestui concept este caroseria cu lungimea de aproape cinci metri şi un sistem hybrid care dezvoltă 300 CP.

De asemenea, Cxperience, este echipat cu o suspensie Advanced Comfort, care constă din amortizatoare bitubulare hidraulice, ce permit suspensiei să devină "mai moale" pe drumuri proaste. Tot aici găsim scaune din faţă confecţionate dintr-o spumă specială cu efect de memorie, lemn de nuc folosit la inserţii şi ţesături şi piele de cea mai înaltă calitate, folosite pentru habitaclu.

[caption id="attachment_85010" align="alignnone" width="915"] Citroen Cxperience Concept[/caption]

Recomandate:

Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece - Photo
Sociale
Primăria Chișinău intervine pe mai multe sectoare de drum cu lucrări de plombare cu asfalt rece

Primăria municipiului Chișinău anunță intervenții de urgență pe mai multe străzi din capitală, după ce condițiile meteo severe din această iarnă au afectat carosabilul. Reparațiile sunt realizate prov

Inna
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse - Photo
Noutăți
25 de ani de performanță britanică. Uzina BMW din Hams Hall a depășit 7.6 milioane de motoare produse

BMW Group marchează 25 de ani de la debutul producției de motoare la fabrica din Hams Hall, Marea Britanie, un reper industrial care a livrat până acum peste 7.6 milioane de unități pentru mărci

Inna
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce legenda Black Series. Modelele „radicale” sunt pregătite să revină pe drumuri și pe circuit

Mercedes-AMG confirmă oficial revenirea versiunilor Black Series, unele dintre cele mai extreme și exclusiviste modele din istoria mărcii. Anunțul vine la doi ani după retragerea ultimului AMG GT Blac

Inna
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. Audi elimină S6 din gamă, iar noul A6 preia rolul de sportiv al familiei

Audi a confirmat că noua generație A6 nu va mai avea o versiune de performanță, S6, cel puțin pentru modelul din acest an. Decizia marchează dispariția unuia dintre cele mai cunoscute sedanu

Inna