CIRC cu implicarea unui şofer de microbuz şi a inspectorilor de patrulare (VIDEO)

De Redactor AE   |  7 Aprilie, 2016

Distribuie :

Un nou incident soldat cu o altercaţie între oamenii legii şi un şofer de microbuz a fost făcut public recent pe reţelele de socializare. În acest context, INP-ul a venit cu un comunicat de presă, pe marginea celor întâmplate pe traseul Chișinău – Cantemir, între localitățile Sărata Galbenă și Mereșeni din raionul Hâncești, unde inspectorii de patrulare au sancționat un conducător auto care a ignorat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere (RCR).

La data de 6 aprilie curent, la ora 7:10, în timpul asigurării securității circulației rutiere, polițiștii au observat un microbuz de pe ruta Cantemir- Chișinău, șoferul având draperii negre la portierele din față. În contextul în care punctul 122 (6), litera „e” din RCR a fost neglijat de către bărbatul de la volan, cei 18 pasageri fiind expuși riscului, polițiștii de patrulare au recurs la procedura legală și sancțiunea respectivei încălcări; conducătorului auto fiindu-i întocmit un proces- verbal în baza art. 228, aliniatul 2 din Codul Contravențional al RM, cu aplicarea unei amenzi de 200 de lei.

Conducătorul auto a fost îndemnat să scoată draperiile, pentru a nu- i fi ridicată plăcuța cu numărul de înmatriculare, acțiune stipulată în punctul 121, litera „e” din RCR; explicându-i- se că siguranța pasagerilor este mai importantă decât confortul celui de la volan. Chiar și după insistențele unor pasageri, șoferul a refuzat să scoată draperiile, împiedicând activitatea polițiștilor, bruscându-i și numindu-i cu cuvinte necenzurate.

În contextul în care mai mulți pasageri au rugat inspectorii de patrulare să le permită deplasarea pentru că se grăbeau la medic, polițiștii au cerut șoferului să înlăture neajunsul la locul destinației. Precizăm că pentru nesubordonarea la cererea legitimă a oamenilor legii și ultragierea acestora, pe numele conducătorului auto a fost pornită o procedură contravențională. El riscă o amendă de până la 1700 de lei sau arest contravenţional de la 10 la 15 zile.

INP precizează că acest caz ar fi putut fi evitat, dacă șoferul din start s-ar fi conformat cerințelor legale ale polițiștilor. Chiar dacă acesta a considerat acțiunile oamenilor legii ca fiind ilegale, niciun act nu îi permite ca să se opună sau să bruscheze angajații poliției; dar ar putea să recurgă la acțiunile de contestare și sesizare a conducerii instituției, a procuraturii sau a celorlalte instituții ierarhic superioare.

INP precizează că siguranța pe traseu este prioritatea de bază a instituției și solicită conducătorilor auto să pună în prim plan securitatea pasagerilor, să respecte regulile de circulație și cerințele legale ale ofițerilor de patrulare, iar persoanele terțe să nu susțină și să nu încurajeze acțiunile ilegale, care pot duce la urmări grave.

Recomandate:

Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna