Chinezii au construit un SUV care costă în jur de 1.85 milioane de dolari!

De Redactor AE   |  26 Aprilie, 2016

Distribuie :

Dintre toate ciudăţeniile expuse la Salonul Auto de la Beijing, SUV-ul din imagini este fără îndoială învingătorul la capitolul atenţie din partea publicului. Şi asta deoarece, vehiculul de teren ce măsoară în jur de şase metri în lungime, face ca un Hummer H1 sau Dartz-ul să arate ca nişte jucării banale.

De construcţia acestuia se ocupă chinezii de la IAT, o companie fondată în 2002 şi necunoscută nouă până acum, care a promis că va scoate la lumina zilei zece astfel de exemplare, numite Kalman King. Fiecare model este construit pe platforma lui Ford F-450, de la care de altfel a păstrat interiorul şi motorizarea V10 de 6.8 litri ce produce 362 de cai putere.

Pe lângă designul foarte extravagant, maşina are şi un preţ pe măsură, de circa 1.9 milioane de dolari. În schimbul acestei sume, clienţii vor primi un Ford, al cărui interior a fost remodelat pentru a oferi mai mult spaţiu şi confort pasagerilor săi, iar pentru a masca provenienţa plasticului ieftin, l-au împodobit cu tapiţerii din Alcantara, cusuturi contrastante şi accente de auriu.

Am o singură întrebare, cine şi pentru ce ar putea renunţa la aşa o sumă de bani, în schimbul căreia va primi un SUV american, modificat de chinezi, pentru un preţ de cel puţin 26 de ori mai mare în comparaţie cu cel mai bine dotat Ford F-450?!

IATY-Kalman-1 IATY-Kalman-2 IATY-Kalman-3 IATY-Kalman-6 IATY-Kalman-7 IATY-Kalman-8 IATY-Kalman-9 IATY-Kalman-12 IATY-Kalman-15 IATY-Kalman-26 IATY-Kalman-31 IATY-Kalman-32 IATY-Kalman-33 IATY-Kalman-37 IATY-Kalman-38 IATY-Kalman-39 IATY-Kalman-43

Recomandate:

Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna