Caz rupt din realitate! Un Chevrolet C10 a fost avariat înainte să intre la licitație

De Inna   |  23 Septembrie, 2021

Distribuie :

Licitațiile sunt de obicei un subiect aparte care poate fi discutat la nelimitat. Și dacă de obicei vă vorbim despre automobile unice care sunt la vânzare în cadrul unor licitații, astăzi o să povestim un caz nu tocmai plăcut pentru proprietarul unui lot. 

Casa de licitații Mecum era în pregătirea marelui eveniment, în timp ce potențialii cumpărători abia se apropiau de destinație, reprezentanții pregăteau automobilele ce urmau să fie vândute. 

Unul dintre exemplarele pregătite pentru vânzare a fost avariat chiar înainte de a ajunge pe stand. Din nefericire, capota mașinii a fost deteriorată în timpul închiderii. La începutul licitației, gazda a anunțat că vânzătorul va oferi 1.500 de dolari pentru a repara defecțiunea. În pofida faptului că organizatorii au presupus tocmai trei variante cum s-ar fi desfășurat cele întâmplate, vânzătorul și cumpărătorul au găsit un numitor comun, e vorba de acei 1500 de dolari. 

Contactați de către jurnaliști, organizatorii au declarat că nu au nicio legătură cu defecțiunea creată. Menționăm că valoarea unui Chevrolet C10, produs în anul 1980, a crescut foarte mult și vânzătorul își dorea să incaseze o sumă impunătoare de bani. 

Recomandate:

112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna