Cehii amână lansarea versiunii electrice pentru modelul Octavia. Motoarele termice vor fi păstrate până în 2030

De Inna   |  4 Octombrie, 2024

Distribuie :

Constructorul ceh de automobile și-a revizuit planurile cu privire la electrificare. Prin urmare, a fost luată decizia de a întârzia lansarea unei versiuni pur electrice pentru modelul Octavia. Totul se întâmplă din cauza scăderii vânzărilor globale ale mașinilor electrice. 

Lansarea Octaviei electrice a fost amânată cu doi ani, deși inițial era programat ca aceasta să apară fie în 2025, fie în 2026. Din start, cei de la Skoda planificau să lanseze cel puțin 6 modele pur electrice în următorii doi ani. Unul dintre acestea este noul Elroq

Urmează Epiq, un crossover de dimensiuni mai mici, comparativ cu Elroq. 

"Ca să fiu sincer, odată cu încetinirea tranziției către mașini electrice, revizuim acel plan. Verificăm secvențele acelor mașini. Cadența acum este că avem Enyaq Coupe, Elroq, urmează Epiq, iar după aceea va veni SUV-ul [versiunea de serie a conceptului Vision 7S]. Apoi, posibil în 2027, 2028, ne propunem să lansăm Octavia break", a declarat Klaus Zellmer, CEO-ul Skoda. 

Odată cu acest anunț, s-a stipulat că Skoda va prelungi durata de producție a modelelor compacte cu motoare termice până în anul 2030. Prin urmare, modele precum Fabia, Kamiq și Scala, care urmau să fie retrase în 2027, vor fi produse până în 2030, cel puțin. 

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna