Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

De Inna   |  16 Decembrie, 2025

Distribuie :

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înlocui pe cea actuală din portofoliul constructorului american. 

Ford pare pregătit să schimbe radical strategia pentru F-150 Lightning, versiunea electrică a celei mai populare camionete din Statele Unite. Modelul complet electric, așa cum este cunoscut în prezent, se apropie de finalul carierei sale, urmând să fie înlocuit cu o variantă menită să răspundă mai bine cerințelor clienților.

Noua interpretare a lui F-150 Lightning va păstra propulsia electrică, însă va primi un motor termic pe benzină cu rol exclusiv de generator. Acesta nu va antrena roțile, ci va alimenta bateria, transformând camioneta într-un model de tip EREV (Extended Range Electric Vehicle). Conform informațiilor preliminare, autonomia totală ar putea ajunge la aproximativ 1.130 de kilometri.

Constructorul american susține că introducerea acestei soluții tehnice are ca obiectiv principal îmbunătățirea performanțelor la tractare. În plus, motorul-generator va reduce semnificativ dependența de stațiile de încărcare pe traseele lungi, o problemă frecvent semnalată de actualii proprietari ai versiunii complet electrice.

Prin această schimbare, Ford urmărește să facă Lightning mai atractiv pentru publicul tradițional al camionetelor, care pune accent pe autonomie mare și versatilitate. Totodată, noul F-150 Lightning EREV va deschide un nou capitol pentru acest model, marcând lansarea celei de-a doua generații a variantei electrificate.

Deocamdată, producătorul nu a anunțat un calendar oficial pentru prezentarea sau lansarea pe piață a noii versiuni.

 

Recomandate:

Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna