Buick Regal GS si in saloanele dealerilor

De AutoExpert   |  9 Noiembrie, 2010

Distribuie :

Buick Regal GS si in saloanele dealerilor



Prezentat pentru prima data publicului larg la Salonul Auto din Detroit din 2010, Buick Regal GS a aparut in sfirsit si in saloanele dealerilor. Vorbim de versiunea americana a europeanului Opel Insignia OPC, care are o grila fata usor modificata. Astfel, maşina pregătită pentru americani are un motor turbo de 2,0 litri (în locul celui V6, de 2,8 litri, de pe Insignia OPC), iar puterea maximă dezvoltată este de 255 CP, faţă de 325 CP în cazul lui Insignia. Totuşi, nu s-a renunţat la tracţiunea integrală, sistemul fiind dotat şi cu un diferenţial cu alunecare limitată. Peformanţele lui Buick Regal GS sunt foarte bune pentru clasa lui: 127 CP/litru şi un demaraj 0-100 km/h în 6 secunde. Configuraţia suspensiei faţă este aceeaşi de la Insignia, fiind vorba despre arhitectura HiPerStrut, iar sistemul de frânare beneficiază de discuri de frână de 14", de origine Brembo. Bineînţeles, din meniu nu lipseşte suspensia adaptivă, cu trei moduri de funcţionare. În ce priveşte aspectul maşinii, cei de la Buick mizeaza pe clientii mai tineri: jante de 20", scaune Recaro, volan şi pedalier sportive. Dacă şi preţul va fi imbatabil, s-ar putea să asistăm la un nou succes GM, de data aceasta pe continentul american.





 

Recomandate:

Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare - Photo
Noutăți
Audi amână renunțarea la motoarele termice. Brandul german își revizuiește strategia de electrificare

Audi a decis să schimbe radical direcția strategiei sale de electrificare. Deși anterior anunțase că va opri producția de modele cu motoare cu ardere internă, începând cu anul 2033, constr

Inna
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură - Photo
Sociale
Trafic restricționat în Chișinău: străzile Sargidava și Mircești vor fi închise temporar pentru lucrări de infrastructură

Primăria municipiului Chișinău anunță noi restricții de circulație în contextul executării unor lucrări majore de modernizare a infrastructurii rutiere și edilitare. În lunile iunie și iul

Inna
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e - Photo
Noutăți
Honda pregătește lansarea conceptului electric Super EV la Goodwood. Un posibil succesor pentru modelul Honda e

Honda își consolidează prezența în segmentul electric cu un nou concept urban, denumit Super EV, care va fi dezvăluit oficial în cadrul Festivalului de Viteză de la Goodwood, unul di

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record la Road Atlanta: mai rapid cu 6.73 secunde decât Turbo S

Porsche continuă să redefinească performanța în segmentul electric prin noul Taycan Turbo GT, care a doborât recent un record important la Road Atlanta. Modelul 100% electric a parcurs tur

Inna