BMW prezintă noul Seria 7! Limuzina primește o versiune electrică și ecran de 31 inch pentru pasagerii din spate

De Pavel   |  20 Aprilie, 2022

Distribuie :

BMW dezvăluie noua generație Seria 7 și publică informații detaliate și imagini în detaliu cu noua limuzină. Aceasta vine cu un design nou, versiune electrică și ecran generos pentru pasagerii banchetei din spate. Noul Seria 7 va fi oferit doar cu ampatament lung.

Nava amiral se prezintă cu noul design adoptat de BMW, care seamănă izbitor cu cel al mașinilor coreene. Cu siguranță acesta va stârni numeroase controverse, ca și în cazul lui X7 facelift, care deja a reușit să fie comparat de mulțime cu Hyundai SantaFe. 

Așadar, partea frontală este dominată de grila gigantică a radiatorului și blocurile optice noi. Farurile sunt standard LED adaptive, iar opțional pot fi comandate cele Iconic Glow care intergează elemente din cristale  Swarovski. 

La fel, de clienți pot fi alese pachetele exterioare M Sport, M Sport Pro, iar din 2023 vor fi disponibile și versiuni BMW M cu pachet M Performance opțional. Versiunea pur electrică i7  se va deosebi în special prin accentele exterioare albastre.

La interior, noul Seria 7 le oferă pasagerilor confort și tehnologie din belșug. Pe lângă materialele premium, printre care piele artificială Veganza în standard și piele Merino opțională, bavarezii oferă scaune Comfort remodelate, plafon panoramic și climatizare pe patru zone. Scaunele din spate pot fi comandate și în versiune Executive Lounge, transformându-se în adevărate fotolii extensibile.

Numărul butoanelor fizice este tot mai mic, consola centrală și volanul au fost modernizate, iar sistemul BMW Curved Display domină partea din față a habitaclului. Acesta este proiectat pe un ecran de 12.3 inch pentru instrumentarul digital de bord și un display de 14.9 inch pentru sistemul multimedia BMW iDrive 8.

x
x
x
x

 

Pentru prima dată, pasagerii din față vor avea posibilitatea de a accesa materiale video de pe YouTube. În același timp, cei din spate vor fi răsfățați cu noul ecran BMW Theatre Screen, cu o diagonală de 31.3 inch, rezoluție 8K și Amazon Fire TV integrat. Acesta coboară din plafon și transformă noul Seria 7 într-o cinema pe roți. La fel, portierele din spate integrează două display-uri de 5.5 inch prin intermediul cărora pasagerii pot interacționa cu diversele funcții ale mașinii.

În Europa, noua generație BMW Seria 7 se va vinde inițial în versiunea electrică i7 xDrive60. Aceasta este echipată cu un sistem de propulsie alcătuit din două motoare electrice, câte unul pe fiecare axă, care în total dezvoltă 544 CP și 745 Nm. În aceste condiții accelerarea de la 0-100 km/h durează 4.7 secunde.

Motoarele sunt alimentate de o baterie de 101.7 kWh care promite până la 625 km autonomie cu o singură încărcare. La o stație rapidă de până la 195 kW) sunt de ajuns 10 minute pentru o autonomie suficientă pentru 170 km. Ulterior, noul i7 va fi disponibil și în alte versiuni, inclusiv cea de top numită i7 M70 xDrive cu 660 de cai putere.

Din 2023, oferta sedanului bavarez va fi completată cu două motorizări plug-in hybrid: 750e xDrive și M760e xDrive. Ambele vor avea la bază motorul în șase cilindri pe benzină. Prima va dezvolta 490 CP, iar cea de-a doua va fi capabilă de 571 CP. În cazul ambelor versiuni PHEV, bateria are o capacitate de 18.7 kWh, iar autonomia electrică este de 80 kilometri.

Clienții din Europa vor putea opta, la scurt timp după debut, și pentru o versiune echipată cu motor diesel 740d xDrive. Aceasta implică un motor de 3.0 litri volum cu sistem micro hibrid de 48V, care dezvoltă 300 CP și 650 Nm.

 

Pe unele piețe, inclusiv SUA și China, BMW va comercializa versiunile 735i și 740i, ambele echipate cu motoare pe benzină de 3.0 litri volum cu sistem micro hibrid de 48V, care va oferi 286 și respectiv 380 de cai putere.

Versiunea de top cu motor convențional va fi numită 760i xDrive, unde sub capotă se va ascunde un motor V8 Twin-turbo, de 4.4 litri volum, care va pune la dispoziția șoferului 544 CP și 750 Nm. În acest caz, accelerarea de la 0-100 km/h va avea loc în 4.2 secunde.

Cei de la BMW anunță că au revizuit șasiul, care acum oferă o rigiditate sporită, și au recalibrat suspensia. Direcția integrală pe noul Seria 7 va fi opțională.

Noua generație BMW Seria 7 are un pachet generos de sisteme de siguranță, care ulterior va fi suplinit cu o tehnologie de condus autonom de nivel 3. Germanii au adus îmbunătățiri și la acest capitol, spre exemplu sistemul Reversing Assistant funcționează acum pe o distanță de până la 200 de metri.

Nava amiral a producătorului din Munchen va debuta pe piață în noiembrie 2022 și va fi produsă la uzina din Dingolfing.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Drumul Filipeni - Leova, reparat și modernizat după distrugerile provocate de inundațiile din 2024 - Photo
Noutăți
Drumul Filipeni - Leova, reparat și modernizat după distrugerile provocate de inundațiile din 2024

O porțiune de 3.5 kilometri din drumul Filipeni - Leova, grav avariată în urma inundațiilor din 2024, a fost reconstruită și modernizată în ultimele două luni. Pentru realizarea lucră

Inna
Mercedes-Benz ar putea folosi motoare BMW pe viitoarele modele pe benzină - Photo
Noutăți
Mercedes-Benz ar putea folosi motoare BMW pe viitoarele modele pe benzină

Presa internațională anunță că Mercedes-Benz și BMW poartă negocieri avansate pentru un posibil parteneriat fără precedent în industria auto germană. Potrivit surselor, modelele viitoare pe benz

Inna
Bentley pregătește noul Continental Supersports: peste 640 CP din motorul V8 - Photo
Noutăți
Bentley pregătește noul Continental Supersports: peste 640 CP din motorul V8

Bentley se află în plin proces de dezvoltare a unei noi versiuni de top pentru celebrul Continental GT. Conform informațiilor publicate de presa britanică, modelul va purta denumirea Supersports

Inna
Încep lucrările de reparație pe un nou sector al drumului regional G106, Anenii Noi - Photo
Sociale
Încep lucrările de reparație pe un nou sector al drumului regional G106, Anenii Noi

În raionul Anenii Noi, au demarat lucrările de reparație periodică a drumului regional G106, pe porțiunea cuprinsă între localitățile Maximovca și Mereni. Intervențiile vizează s

Inna
Nissan X-Trail Nismo: versiunea sportivă a SUV-ului debutează în Japonia - Photo
Noutăți
Nissan X-Trail Nismo: versiunea sportivă a SUV-ului debutează în Japonia

Nissan a dezvăluit oficial noul X-Trail Nismo, o versiune sportivă și exclusivistă a popularului SUV, care va fi disponibilă mai întâi pe piața japoneză începând cu această toa

Inna
Audi pregătește o ediție specială de adio pentru RS 3, testată pe Nurburgring - Photo
Noutăți
Audi pregătește o ediție specială de adio pentru RS 3, testată pe Nurburgring

Audi RS 3 ar putea primi o ultimă ediție înainte ca actuala generație să iasă din producție. Fotografiile spion surprinse recent pe Nurburgring Nordschleife arată un prototip modificat, care par

Inna