BMW planifică 9 modele electrice noi până în 2025. Se va extinde și gama de versiuni hybrid

De Sergiu   |  8 Septembrie, 2020

Distribuie :

BMW, ca marea majoritate a producătorilor de automobile, se va alinia tendințelor moderne în viitorul apropiat. Constructorul își propune să vândă 4,6 milioane de vehicule electrice în următorii 10 ani, ca parte a intențiilor sale de a livra peste 7 milioane de mașini electrificate, inclusiv PHEV.

Până acum, BMW Group a vândut peste 500.000 de mașini electrificate și se așteaptă ca numărul să se dubleze înainte de sfârșitul lui 2021. Acest lucru va fi posibil prin inaugurarea noilor mijloace de producție la diferitele sale uzine, precum și prin introducerea a numeroase modele noi.

BMW și-a obișnuit deja clienții cu iterațiile PHEV pentru toată gama și crede că acestea vor reprezenta 2,4 milioane de vânzări anuale până în 2030. 

Constructorul se axează în primul rând pe  versiunea de producție a iNEXT care, va fi probabil numită iX5. Se așteaptă un X1, care va fi numit iX1, precum și un i5 și i7, care se va baza pe mașinile din seria 5 și 7 din generația următoare. I3 va fi înlocuit cu un i3, dar de data aceasta va fi o mașină electrică din seria 3. Tot în proces de proiectare  este și un SUV-ul iX7.

Astfel, clienții vor putea alege dintr-o gamă suplinită de motorizări: benzină, motorină, PHEV și EV în doar câțiva ani, iar producătorul va integra noi tehnologii inovative în produsele sale.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna