BMW M3 Sedan şi M4 Coupe: prezentare oficială

De AutoExpert   |  13 Decembrie, 2013

Distribuie :

BMW M3 va avea doi succesori: M3 Sedan şi M4 Coupe, cele două nume respectând noua nomenclatură pe care germanii au ales-o pentru modelele lor de segment mediu cu patru, respectiv două uşi. Cele două modele se deosebesc exclusiv prin tipul caroseriei, cei de la BMW oferindu-le clienţilor în rest aceleaşi opţiuni, aceeaşi motorizare şi acelaşi nivel tehnologic pe M3 Sedan şi M4 Coupe.

bmw-m3-f80-gelekt-009

Bavarezii s-au folosit de evoluţia tehnologiei pentru a scădea masa proprie a noilor modele cu aproximativ 80 de kilograme, element care a contribuit esenţial la cifrele de performanţă pe care le afişează modelele germane. Cu 4.1 secunde pentru 0-100 km/h împreună cu transmisia M cu două ambreiaje şi cu o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h (280 cu pachetul M), noile M3 Sedan şi M4 Coupe îmbunătăţesc cu nu mai puţin de 0.7 secunde timpii anterioarei generaţii. Cifre care sunt realizate de un motor complet nou pentru gama medie M: o unitate cu şase cilindri în linie care beneficiază de tehnologia TwinPower Turbo şi care dezvoltă 431 de cai putere, cu 11 în plus faţă de cea de pe versiunile M3 înlocuite. Motorul turbo vine cu un avantaj imens și la capitolul cuplu maxim, care a crescut şi el cu nu mai puţin de 40% şi este disponibil foarte jos, încă de la 1800 de rotaţii pe minut.

Noile M3 Sedan şi M4 Coupe au îmbunătățiri și la consum, înregistrând acum un consum în medie 8.3 litri/100 km, adică cu un sfert mai puţin decât generaţia anterioară. Emisiile sunt cifrate la 194 de grame CO2/km, deci avem primele M-uri care scad sub bariera de 200, noul motor ridicându-se la nivelul cerinţelor Euro 6.

La capitolul transmisii disponibile, BMW merge pe mâna unor cutii manuale în standard. Acestea sunt optimizate pentru a face faţă cerinţelor unor M-uri demne de anul 2013 şi pot fi înlocuite opţional la achiziţie cu o transmisie automată M DCT care a ajuns la a treia generaţie, oferă şapte trepte şi integrează câteva funcţii interesante: Launch Control, pentru plecare optimizată de pe loc, sau - o noutate absolută - Smokey Burnout, care-i oferă şoferului posibilitatea de a efectua burnout-uri în "mediu controlat".

Noile M3 Sedan şi M4 Coupe vin cu un diferenţial electronic Active M pe spate care înlătură "derapajul pe suprafeţe alunecoase, de exemplu când roata din dreapta şi roata din stânga au niveluri diferite de aderenţă". Optimizarea tracţiunii vine la pachet cu DSC şi cu funcţiile sale, implicit cu modul dinamic M, care opreşte sistemele electronice să intervină până când maşina consideră că a atins limita. Pentru a fi siguri că nivelul de aderenţă este optim, inginerii BMW au implicat chiar şi anvelopele în procesul de dezvoltare, astfel că acestea devin parte integrantă a pachetului oferit de bavarezi. Aşezate pe jante de 18 inch în versiunea standard şi de 19 inch ca opţiune, acestea oferă stabilitate laterală îmbunătăţită.

Faţă de versiunile standard ale lui BMW Seria 3 şi Seria 4, noile M3 Sedan şi M4 Coupe vin cu modificări esențiale mai ales în ceea ce priveşte aspectul exterior. Astfel, jantele speciale cu spiţe duble, spoilerul frontal şi cel posterior, oglinzile laterale cu două braţe de prindere şi mai ales capota care face loc intercooler-ului prin celebrul power dome îţi indică imediat faptul că ai de-a face cu versiuni speciale ale modelelor pe care altfel le emulează corect atât M3 Sedan, cât şi M4 Coupe. Scopul declarat al designerilor germani a fost acela de a explica prin design potenţialul dinamic al maşinilor: "Noile M3 Sedan şi M4 Coupe au un impact vizual care ridică limbajul de design BMW M la un nou nivel al expresiei, subliniat de caracterul funcţional, de atracţia emoţională şi de verva dinamică", explică Karim Habib, şeful de design al celor mărcii germane. M3 Sedan se diferenţiază uşor de cel al lui M4 Coupe în ceea ce priveşte eleronul subtil de pe capacul portbagajului. Dacă la M3 vorbim de un element adiţional vizibil, în cazul modelului cu două uşi este vorba de un eleron integrat în caroserie.

La interior, noile M3 Sedan şi M4 Coupe îşi împart designul şi elementele adiţionale care transformă linia "de serie" în M-uri veritabile. Astfel, pe lângă scaunele profilate sportiv inspirate din "scoicile" din motorsport (care vin cu comenzi manuale în standard), modelele bavareze oferă o listă întreagă de elemente care poartă semnătura M GmbH: pragurile, pedalierul, levierul cutiei de viteze, volanul cu inserţii cromate sau instrumentarul de bord. M4 Coupe are patru locuri şi un portbagaj de 445 de litri, în timp ce în M3 Sedan pot încăpea cinci pasageri, iar portbagajul creşte şi el până la 480 de litri.

Cele două modele vor fi produse la uzine diferite: M4 Coupe va fi asamblat la fabrica BMW din Munchen (pe aceeaşi bandă cu Seria 4), iar M3 Sedan va vedea lumina zilei la situl de producţie Regensburg (unde se asamblează Seria 3).

BMW M3

BMW M3

BMW M3

bmw-m3-f80-gelekt-008

bmw-m3-f80-gelekt-014

bmw-m3-f80-gelekt-010

bmw-m3-f80-gelekt-011

bmw-m3-f80-gelekt-012

BMW M4

BMW M4

BMW M4

BMW M4

BMW M4

BMW M4

BMW M4

bmw-m4-f82-gelekt-013

bmw-m4-f82-gelekt-014

bmw-m4-f82-gelekt-015

bmw-m4-f82-gelekt-016

New-BMW-M4-Coupe-4[2]

Recomandate:

Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna