Bentley Bentayga ar putea primi o motorizare DIESEL împrumutată de la Audi!

De Redactor AE   |  21 Octombrie, 2015

Distribuie :

Într-un interview acordat presei, inginerul-şef Bentley a confirmat pentru jurnalişti că noul lor SUV Bentayga, va putea fi echipat şi cu o motorizare diesel în viitorul apropiat. Deşi nu au fost comunicate datele tehnice ale noului propulsor, se ştie că acesta va folosi tehnologiile e-turbo, ce vor debuta în premieră pe cel mai performant Audi Q7 de serie. 

Cel mai probabil că acesta va fi un V8 de 4.0 litri modificat corespunzător pentru a putea găzdui noile tehnologii. Zvonurile neconfirmate indică un total de 435 de cai putere şi în până la 1.000 de Nm cuplu motor. Motorizarea ar urma să fie prezentată întâi de toate pe SUV-ul Audi SQ7, în următorii ani, urmând ca mai târziu să fie introdusă şi pe lista celor de la Bentley.

Nu este exclus faptul că în caroseria lui Bentayga, diesel-ul ar putea produce mai multă putere, menţinându-şi astfel statutul de maşină luxoasă şi performantă, însă chiar şi aşa, ambele modele se vor putea lăuda cu un consum de carburanţi redus dar şi o dinamică de invidiat. Performanţe obţinute şi prin prisma excluderii fenomenului de turbo-lag!

Până una alta, aşteptăm ca şi în Moldova să ajungă două exemplare Bentley Bentayga, sub capota cărora va fi instalat monstruosul W12 de 6.0 litri, ce produce un total de 608 cai putere şi 900 Nm de cuplu motor!

Recomandate:

Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii - Photo
Noutăți
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii

Ferrari face un pas istoric și oferă primele indicii concrete despre viitorul său electric. Marca din Maranello a publicat imaginile oficiale cu habitaclul primului său model fără motor termic, confir

Inna
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global

Ofensiva electrică a Grupului Volkswagen prinde viteză. Constructorul german anunță un reper major în tranziția către mobilitatea electrică: producția a cinci milioane de motoare electrice la&nb

Inna
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna