AvtoVAZ a dezvăluit prima imagine oficială cu Lada Largus facelift

De Sergiu   |  14 Decembrie, 2020

Distribuie :

Constructorul din Togliatti tocmai a prezentat prima imagine cu Lada Largus în versiunea facelift. Modelul a fost actualizat, primind un tratament de armonizare a aspectului frontal conform rigorilor actualei filosofii de design X-face, prezent pe o bună parte din modelele AvtoVAZ. Prin această mișcare, rușii i-au mai asigurat unei variații a Daciei Logan de primă generație câțiva ani de existență pe piață, confirmându-și astfel prezența printre companiile ce perpetuează modelul.

Grosul modificărilor se axează pe fața mașinii. Aici, cunoscutul design frontal de pe sus-numitul Logan, a fost înlocuit, cu mici modificări, de blocuri optice reminiscente celor de pe a cea de-a doua generație a acestuia, comercializat în Rusia sub sigla Renault, dar și de elemente specifice Lada.

Alte rectificări includ noile oglinzi retrovizoare prevăzute cu dubluri ale semnalizatoarelor de direcție. Se menționează că habitaclul va oferi o ergonomie îmbunătățită, însă fără a fi menționate careva detalii. Împrospătarea modelului ar trebui să aducă și airbag-uri laterale, printre altele. Unele elemente, interioare vor fi împrumutate de la Dacia Duster, fie de la Lada XRAY Cross. Alte recizelări ale aspectului cel mai probabil nu sunt prevăzute.

Sub capotă - fără noutăți! Același propulsor de 1.6 litri volum în variațiile de 87 și 106 CP în cuplu cu o cutie de viteze mecanică în cinci trepte vor fi prezente.

Lansarea oficială, împreună cu lista completă a modificărilor va avea loc la o dată ulterioară. Debutul comercial este preconizat pentru prima jumătate a anului 2021.

Pentru comparație, vă prezentăm în continuare aspectul modelului pre-facelift, aflat de 8 ani pe linia de asamblare. Faceți concluzii!

Recomandate:

Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design - Photo
Noutăți
Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design

Cel mai mic model Jeep din Europa se pregătește de un upgrade discret, dar important. Primele imagini oficiale dezvăluie schimbări subtile care anunță un look mai modern.Marca americană a pub

Inna
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere - Photo
Sociale
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere

O încercare de a obține un permis de conducere prin informații eronate s-a transformat într-o pedeapsă costisitoare. Instanța a aplicat o amendă semnificativă și restricții suplimentare.

Inna
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate - Photo
Noutăți
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate

Piețele energetice reacționează rapid la impasul diplomatic dintre Washington și Teheran. Eșecul negocierilor reaprinde temerile privind aprovizionarea globală cu petrol.Prețurile petrolului au &i

Inna
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație - Photo
Noutăți
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație

Cel mai popular model electric Audi revine într-o versiune îmbunătățită, cu funcții inovatoare și autonomie extinsă. Noul facelift aduce schimbări discrete la design, dar salturi important

Inna