Autoritățile vin cu o serie de recomandări pentru fluidizarea traficului la frontiera moldo-română

De Inna   |  5 Mai, 2023

Distribuie :

În contextul organizării unei serii de evenimente publice, dar și cu ocazia minivacanței în perioada 6-9 mai, autoritățile au decis să sincronizeze la maxim activitățile de fluidizare a traficului transfrontalier. În acest sens, s-a organizat o ședință comună cu responsabilii din cadrul structurilor teritoriale de pe linia de frontieră a Republicii Moldova cu România. 

Pentru a anticipa un flux sporit de transport și persoane, s-a stabilit un număr de măsuri, îndeplinirea cărora va reduce timpul de așteptare. Astfel, s-a decis instaurarea următoarelor măsuri:

  • suplinirea numărului de angajați din prima linie de control și a numărului de echipamente speciale;
  • folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere (disponibilitatea tuturor pistelor de control), inclusiv la necesitate aplicarea procedurii „REVERS” (redirecționarea traficului pe sensul opus de deplasare);
  • prioritate la trecerea frontierei de stat pentru familiile cu copii minori și persoanelor cu nevoi speciale;
  • monitorizarea permanentă a situației operative conform domeniului de competență și acumularea informației cu relevanță pentru realizarea măsurilor pro-active în scopul asigurării fluidizării fluxului de transport și pasageri.

De asemenea, pentru susținerea participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:

  • verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat;
  • tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniță, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor (pe linie de PTF Leușeni – Albița alegem PTF Costești-Stânca sau PTF Cahul – Oancea);
  • consultarea aplicației "Traficul online" de pe pagina web a Poliției de Frontieră, pentru a cunoaște în timp real situația din punctele de trecere a frontierei;
  • manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna