Autoritățile judecătorești au emis 100 de hotărâri pentru suspendarea permisului de conducere!

De Inna   |  10 August, 2023

Distribuie :

În urma modificărilor operate prin Legea nr.35/2022 în Codul Contravențional al Republicii Moldova și a Legii cu privire la siguranța traficului rutier, nr.131/2007, începând cu 6 iulie curent a fost instituită o nouă sancțiune complementară și anume "suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule".

Suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule constă în interzicerea temporară persoanei de a conduce vehicule, inclusiv prin ridicarea permisului de conducere. Potrivit legii, conducătorul care va fi declarat de săvârșirea contravenției, odată cu aplicarea sancțiunii principale, i se aplică un număr de puncte de penalizare ca sancțiune complementară. 

Pe parcursul anului precedent, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au intentat 735 de cauze contravenționale, iar ca urmare a acumulării de către șoferi a 15 puncte de penalizare, autoritățile judecătorești au emis 100 de hotărâri cu privire la "privarea dreptului special de a conduce vehicule".

În cazul acumulării a 15 puncte de penalizare, agentul constatator este în drept să propună suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 30 la 180 de zile, ca sancțiune complementară. În această ordine de idei, începând cu 6 iulie, odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări, inspectorii de patrulare au emis 107 decizii de aplicare a sancțiunii complementare "suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule", în urma acumulării punctelor de penalizare, 56 permise de conducere fiind ridicate. 

De asemenea, polițiștii au înregistrat 43 de cazuri de suspendare a dreptului de a conduce vehicule și au ridicat 29 de permise de conducere pe motivul depășirii limitei de viteză.

 

 

 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna