Audi Q8 ameninţă concurenţa! Va debuta în ianuarie, la Salonul Auto de la Detroit

De Redactor AE   |  22 Decembrie, 2016

Distribuie :

În mai puţin de trei săptămâni ia start marafonul în lupta pentru clienţii americani, care se va desfăşura în incinta Salonului Auto de la Detroit. Iar acolo Audi vine cu un model surpriză, grandiosul Q8!

După cum spun oficialii, noul model va fi o încrucişare între un SUV obişnuit şi un Sport Coupe, iar acest lucru înseamnă că se poziţionează automat în lupta cu BMW X6 şi Mercedes-Benz GLE Coupe, maşini care deja s-au impus în acest segment. Cei de la Audi sunt siguri însă că este loc şi pentru ei, astfel că regulile jocului se vor schimba din nou.

Prototipul este construit pe aceeaşi platformă MLB-EVO, comună cu Audi Q7, Bentley Bentayga, viitorul Cayenne, Urus, Touareg şi A8. Nu s-au spus prea multe detalii însă se poate intui că viitorul Q8 va beneficia de aceleaşi motorizări ca şi Audi Q7, de unde nu ar trebui să lipsească nici unitatea de 4.0 litri, V8, ce dezvoltă 429 CP (435 PS) şi 900 Nm sub capota lui SQ7.

Să înceapă show-ul! A mai rămas foarte puţin timp până la prezentarea noului concept. De altfel constructorul din Ingolstadt a ţinut să precizeze că ceea ce vom vedea la Detroit, va fi maxim apropiat de modelul de serie.

Audi-Q8-Study-2

Recomandate:

Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna