Audi Q7 vine în Moldova cu preţuri mai mici faţă de concurenţi!

De Redactor AE   |  13 Mai, 2015

Distribuie :

Noul Audi Q7 a debutat pe piața europeană în luna martie anul curent iar în Moldova acesta va ajunge abia în luna iunie. Surpriza cea mai mare o reprezintă versiunea entry-level care vine dotată cu o unitate pe benzină de 2.0 litri volum și 251 CP!

Audi Q7 a început să fie vândut în Europa începând cu ziua de 16 martie iar în Moldova primile mașini vor ajunge abia în luna iunie. Surpriza cea mare ține de versiunea entry-level care vine echipată cu o unitate pe benzină de 2000 cmc volum, turbo aspirată, ce produce 252 CP. Chiar dacă dispune de un motor în numai 4 cilindri, producătorul declară că acesta este foarte fiabil iar puterea mașinii este mai mult decât suficientă. Să ținem cont de faptul că masa noii generații s-a redus cu aproximativ 300 kg!

01_Audi_Q7_2015

Prețul de listă al unui Q7 dotat cu unitatea pe benzină menţionată mai sus, pornește de la 47.700 euro. Acesta va fi disponibil pentru piața locală din luna septembrie. Următorul pe lista este tot un benzinar de 3.0 litri volum în V6, și 333 CP. Preţul de pornire în acest caz începe de la 56.600 euro. Graţie performanţelor, acceleraţia de la zero până la prima 100 km/h este realizată în doar 6.1 secunde iar consumul este unul surprinzător de mic şi înregistrează o medie de numai 7.7 litri la sută.

Gama diesel este reprezentată de un motor în 6 cilindri în V, cu un volum de 3.0 litri, dar care vine în două versiuni de putere, de 249 și 272 CP. Îm primul caz preţul de pornire este de 58.800 euro iar pentru adaosul de cai putere va trebui să scoateţi din buzunare cu circa 3.000 euro mai mult. Cea din urmă versiune asigură un sprint pînă la prima sută la oră în 6,2 secunde iar consumul mixt de carburanţi nu depăşeşte 5.7 litri.

Ceva mai târziu, vor fi disponibile și alte motorizări printre care şi unitatea hybrid iar prețurile urmează să fie anunțate.

Audi-Q7-2015-9

q7150003_medium

Recomandate:

Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare

Mercedes-AMG pregătește o schimbare majoră în gama C-Class de performanță. Actualul C63, echipat cu un motor cu patru cilindri și sistem plug-in hybrid, va fi retras, urmând să fie î

Inna
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor - Photo
Noutăți
BMW a inițiat un parteneriat cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor

BMW Group anunță un nou parteneriat strategic cu PreZero, companie specializată în reciclarea și gestionarea deșeurilor, parte a Schwarz Group, grupul care deține rețelele Lidl și Kaufland. Cola

Inna
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - Photo
Accidente
Accident cu implicarea a 3 vehicule la Anenii Noi. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un grav accident rutier s-a produs, astăzi, pe drumul de ocolire a localității Troița Nouă, din raionul Anenii Noi. În urma impactului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medic

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii - Photo
Sociale
Primăria Chișinău promite reparații rapide ale drumurilor afectate de gropi, după stabilizarea vremii

Municipalitatea Chișinău va interveni pe toate segmentele de drum unde au apărut gropi, imediat ce condițiile meteo vor deveni favorabile. Asigurările vin din partea primarului Ion Ceban, care susține

Inna
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay - Photo
Noutăți
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay

Compania Apple a adăugat marca LADA pe lista oficială a automobilelor compatibile cu sistemul CarPlay, alături de producători consacrați precum Kia, Lamborghini, Land Rover, Lexus și mulți alții. &Ici

Inna