Audi Q7 de generaţie nouă vine în Moldova. Află când va debuta acesta pe piaţa locală

De Redactor AE   |  17 Martie, 2015

Distribuie :

Vânzările noului model Audi Q7 în Europa au luat start, iar ziua de 16 martie a fost declarată deschisă pentru primii clienţi aşteptaţi în showroom-urile oficiale. În ţara noastră însă, cel mai bine vândut SUV din gama producătorului auto din Ingolstadt va ajunge ceva mai târziu. 

Mai exact, în luna mai a lui 2015 noul Audi Q7 va debuta pe piaţa locală. Din păcate însă, nu se cunosc preţul de start pentru acesta, dar, în cazul în care sunteţi interesaţi de achiziţia noului Q7 vă puteţi orienta după preţurile din Europa. Pentru început suv-ul va fi oferit în compania a două motorizări noi, ambele de 3.0 litri volum.

530502791354946219

Versiunea entry-level este dotată cu un motor 3.0 TDI ce dezvoltă 272 de cai putere şi 600 Nm de cuplu motor. Cu asemenea performanţe, noul Q7 poate garanta un sprint de la zero la prima sută în numai 6.2 secunde iar consumul mixt de carburanţi se stiuează în limita a 5.7 litri la sută. Preţul unui asemenea model începe de la 60.900 de euro.

De partea cealaltă a baricadei avem un Audi Q7 sub capota căruia a fost instalat un motor de 3.0 TFSI care pune pe roţile maşinii în jur de 333 de cai putere! Acceleraţia până la 100 km/h a scăzut până la 6.1 secunde iar consumul de benzină se ridică în acest caz la 7.7 litri la sută. Bineînţeles că şi preţul de start este puţin mai mare şi constituie 62.900 de euro.

455783639525706696

1359179809775697715

15861021401227152546

1602866035245087634

17205439021773858038

Recomandate:

Mercedes pregătește o nouă eră pentru utilitare și anunță data lansării lui VLE electric - Photo
Noutăți
Mercedes pregătește o nouă eră pentru utilitare și anunță data lansării lui VLE electric

Mercedes-Benz a anunțat în mod oficial momentul în care își va extinde gama de vehicule electrice cu un nou model dedicat segmentului utilitar. Viitorul VLE, versiunea complet electr

Inna
A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10 - Photo
Noutăți
A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10

Un raport proaspăt publicat de Consumer Reports arată topul celor mai fiabile mărci auto din 2025, pe baza datelor colectate din piața americană. Studiul confirmă dominația producătorilor japonezi, da

Inna
Uniunea Europeană renunță la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035 - Photo
Noutăți
Uniunea Europeană renunță la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035

După luni de presiuni intense din partea industriei auto și a mai multor state membre, Uniunea Europeană pare să fi schimbat direcția în privința viitorului mobilității. Planul care prevedea eli

Inna
Nissan pregătește un concept de performanță care va debuta în 2026 - Photo
Noutăți
Nissan pregătește un concept de performanță care va debuta în 2026

Nissan a stârnit curiozitatea pasionaților de mașini sport prin publicarea unei prime imagini teaser cu un viitor concept de performanță semnat Nismo. Deși denumirea modelului rămâne, pent

Inna
Un ucrainean s-a ales cu dosar penal la frontiera germană, după ce a încercat să introducă ilegal un Porsche - Photo
Sociale
Un ucrainean s-a ales cu dosar penal la frontiera germană, după ce a încercat să introducă ilegal un Porsche

Un transport aparent obișnuit s-a transformat într-un incident costisitor pentru un șofer ucrainean, după ce autoritățile vamale din Germania au oprit un Porsche Panamera e-Hybrid aflat pe o pla

Inna
Moldova va contracta un împrumut de 150 de milioane de euro pentru a moderniza - Photo
Sociale
Moldova va contracta un împrumut de 150 de milioane de euro pentru a moderniza

Republica Moldova se pregătește să contracteze un împrumut suplimentar în valoare de 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), bani care vor

Inna