Audi lansează pe piaţă prima limuzină din lume cu sistem autopilot de nivelul trei

De Pavel   |  8 Septembrie, 2017

Distribuie :

Audi apare din nou în vizorul jurnaliştilor cu tehnologia Al Traffic Jam Pilot. Sistemul are rolul de a monitoriza traficul gestionând pornirea, direcţia, accelerarea şi frânarea automobilului.

În premieră sistemul va fi instalat pe modelul vârf de gamă Audi A8. Potrivit germanilor acesta este primul autopilot de nivelul trei, disponibil pe piaţă. Spre deosebire de nivelul doi, şoferul nu mai este obligat să gestioneze permanent maşina, are posibilitatea să ia mâinile de pe volan şi, în funcţie de legislaţia statului în care se află, să se ocupe de alte activităţi la volan.

În timpul conducerii pilotate, un controler central de asistență pentru șofer (zFAS) scanează în permanenţă împrejurimile cu ajutorul senzorilor radar, camera frontală și senzorii ultrasunet. În premieră mondială noul Audi A8 este prima mașina care utilizează și un scaner laser avansat.

Al Trafic Jam Pilot este capabil să controleze mişcarea automobilului până la o viteză de 60 km/h, iar dacă viteza creşte sau în cazul apariţiei situaţiilor de pericol ori ambuteiaje care cer micşorarea bruscă a vitezei, acesta solicită ca şoferul să intervină şi să preia controlul asupra vehiculului.

Audi A8 va fi scos la vânzare în decembrie anul curent, până atunci oficialii din Ingolstadt negociază cu organele competente din diferite ţări pentru a avea acordul de a folosi automobilele echipate cu acest sistem pe teritoriul lor.

Recomandate:

Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna