Audi e-tron, cea mai vândută mașină electrică în Norvegia în luna Octombrie

De Redactor AE | 4 Noiembrie, 2019
Norvegia este țara cu cei mai mulți adepți ai mașinilor ecologice, a se citi 100% electrice. Nu e de mirare astfel că un SUV clasa premium a devenit cel mai cumpărat EV al lunii.
Tesla Model 3, este lider în topul celor mai vândute mașini, pentru prima perioadă a anului 2019, adică în cele 10 luni de zile. Însă iată că o surpriză le aduce Audi, cu noul lor model e-tron care a devenit cel mai căutat EV al lunii octombrie.
Producătorul de automobile din Ingolstadt a reușit să vândă 873 de unități e-tron, depășind un model foarte popular, Volkswagen Golf (748 mașini). Cifra, deși aparent mică, poate fi considerată un adevărat succes, având în vedere clasa și segmentul din care face parte e-tron-ul, dar și prețul de achiziție.
Liderul pe anul 2019, despre care vorbeam anterior, Tesla Model 3 a înregistrat o scădere cu 1.2%, în aceeași lună, dar continuă să rămână extrem de popular printre norvegienii împătimiți de tehnologiile moderne.
Vorbind de întreaga piață de mașini, aflați că 35.7% din mașinile vândute în Norvegia, luna trecută, sunt pur electrice!