Audi A8 tunat

De AutoExpert   |  12 Octombrie, 2011

Distribuie :

Audi A8 tunat

Tunerul german Hofele Design propune un pachet cu modificări pentru limuzina Audi A8 (seria D4). Acesta prevede nişte schimbări pe de-o parte pentru aspectul vizual, iar pe de altă parte pentru îmbunătăţirea performanţelor.

La exterior, Audi A8 a suferit o schimbare la mutră, prin redesenarea barei de protecţie şi inserţia emblemelor SR şi Hofele în grila radiatorului. Se pot observa pragurile destul de discrete, iar în partea din spate a fost montat un eleron, iar dacă vrei, poţi să optezi şi pentru un difuzor realizat din fibră de carbon. Noul spoiler din spate le face loc celor patru ţevi de eşapament care au fost împreunate de casa de tuning. Interiorul a fost îmbrăcat în piele Alcantara colorată în două nuanţe, iar cusăturile sunt contrastante.

Noile jante pe care le propun cei de la Hofele pot avea dimensiuni cuprinse între 20 şi 22 de inci, iar acesta ar fi cam ultimul detaliu esenţial modificat pentru îmbunătăţirea aspectului vizual. Nu ştim dacă managerii companiilor vor aprecia prea mult asta, dar s-ar putea să-i încânte surplusul de putere.

Din punctul de vedere al îmbunătăţirii performanţelor, tunerul a umblat la unitatea centrală a motorului V8 de 4.2 litri pentru a-i creşte puterea de la 372 CP la 390 CP, în cazul benzinarului şi de la 350 CP la 390 CP în cazul versiunii diesel.

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna