Audi A1 – lansare oficială

De AutoExpert   |  12 Februarie, 2010

Distribuie :

Audi A1 – lansare oficială



Audi a mai avut o tentativă de a face un automobil de clasă mică, Audi A2, dar și-au dorit să o dea uitării cât mai repede posibil. A apărut în 2007 astfel proiectul Metroproject Quattro pe care l-au prezentat oficial în Tokyo.
Întruchiparea finală nu a pierdut specificațiile și nici farmecul conceptului, având un gabarit similar și aceeași ramă superioară a caroseriei într-o culoare distinctă. Grila s-a schimbat însă și are forma puternică specifică a lui Audi A8. Impresia de forță este accentuată și de farurile foarte arcuite, cu o rețea incisivă de LED-uri care au lipsit până acum din acest segment, majoritatea modelelor echivalente mergând pe teme retro.

Cu o lungime de 3.95 metri, acest model, deși în multe rânduri a fost ațintit către MINI Cooper, este mai lung chiar și de cât Clubman, având însă cam aceleași dimensiuni ca și Citroen DS3, dar fiind mai mic decât Alfa Romeo Mi.To.

În interior acest model , spre deosebire de concurență, mizează pe calitatea materialelor în locul fanteziei. Formele nu sunt așa de îndrăznețe, A1 mergând pe o sportivitate ceva mai sobră. Există însă și detalii foarte interesante cum ar fi comutatoarele sistemului de climatizare care aduc cu cele de la R8. La capitolul dotări interioare putem aminti sistemul MMI în care sunt integrate toate funcțiile digitale ale mașinii, plus un mod de iluminare a habitaclului foarte elegant.

Motorul de bază va fi un TFSI de 1.2 litri ce dezvoltă 86 CP, iar în așteptarea lui S1, propulsorul 1.4 TFSI de 122 CP este vârful de gamă. Ceea ce înseamnă destul de puțin, dacă luăm în considerare că rivalii au motorizări mai viguroase oricum, fără să le luăm în calcul pe cele cu pretenții de hot hatch. Dinamic se va distanța de verii săi Polo, Ibiza sau Fabia, având un sistem ESP cu un mod mai permisiv Sport și diferențial electronic pentru toate versiunile. Transmisia cu dublu ambreiaj S Tronic va fi opțional pentru întreaga plajă de propulsoare.



În materie de economie unitatea 1.6 TDI își spune cuvântul, cele două versiuni de 90, respectiv 105 CP în combinație cu masa de 1.045 kg și sistemul Stop&Start anunțându-se foarte cumpătate. Acest aspect cam contrastează însă cu prețul, Audi A1 pornind de la 16.000 de euro. Mezinul Audi este printre cele mai scump modele din clasă, fiind considerabil mai costisitor decât Citroen DS3 (15.400 euro), Alfa Romeo Mi.To. (15.200 euro) dar mai ieftin ecât emancipatul MINI One (preț de bază pe aceeași piață de 16.450 euro).

Via promotor.ro

 

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna