Audi a depăşit BMW-ul iar Mercedes-Benz este pe primul loc în topul vânzărilor premium!

De Redactor AE   |  11 August, 2017

Distribuie :

Mercedes rămâne în  continuare cel mai mare constructor auto premium din lume, după vânzările înregistrate în iulie. BMW cedează poziţiile şi îi lasă pe rivalii de la Audi să treacă în faţă.

Chiar dacă au un avans de numai 1.000 de unităţi, totuşi Audi reuşeşte să câştige poziţia a doua în topul constructorilor auto premium, cu cele mai bune vânzări. Cifrele reflectă situaţia doar pentru luna Iulie şi este devreme de spus dacă Audi îşi va putea menţine avansul.

În ce priveşte Mercedes-ul, atunci producătorul de la Stuttgart continuă să fure teren în faţa adversarilor, înregistrând o creştere cu tocmai 11%, în luna iulie a lui 2017, afişând un număr de 182.000 unităţi comercializate. În mare parte, această creştere se datorează pieţei din China, unde Mercedes şi-a consolidat vânzările cu un plus de 30%.

Nu la fel de bine însă, stau treburile pe piaţa din SUA, unde Mercedes-Benz a înregistrat o scădere de până la 9%. Pe baza acestor performanțe, Mercedes a depășit pragul de 1.32 milioane de unități vândute în primele 7 luni ale anului.

Surpriza lunii a fost produsă însă de Audi, care după o lungă perioadă de scăderi a reușit să raporteze în iulie o creștere de 3.5% a vânzărilor globale. Constructorul de la Ingolstadt a raportat astfel vânzări de 154.600 de unități, în special datorită revenirii pieței din China (+10.3%) și mai puțin datorită pieței europene, care a crescut cu numai 1.4%. Audi susține că această creștere se datorează în special vânzărilor bune înregistrate de noul A5, dar și prin prisma celor peste 50.000 de unități Q2 comercializate doar în Europa de la începutul anului.

Cu aceste rezultate, Audi a depășit BMW la vânzările înregistrate în luna iulie, în condițiile în care rivalii din Munchen au raportat 153.500 de unități, în creștere cu numai 0.1%. Totuși, BMW rămâne pe locul 2 în clasamentul general la nivelul anului 2017, cu 1.19 milioane de unități în primele 7 luni, în creștere cu 4.5%. În schimb, Audi s-a oprit la borna de 1.06 milioane de unități, cu 3.6% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, BMW raportează mai nou vânzările de mașini electrificate în cadrul unui Grup separat care include gama i, gama iPerformance și mașinile electrificate sub brandul Mini. Această divizie a raportat peste 50.000 de unități vândute în primele 7 luni ale anului, în creștere cu aproape 75% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Recomandate:

De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna