Au fost deconspirate primele fotografii cu noul break Audi S4 Avant

De Inna   |  9 Ianuarie, 2023

Distribuie :

Designul noului break de la Audi se va schimba radical, comparativ cu generația actuală a modelului. Primele fotografii cu noul S4 Avant au fost realizate chiar în cadrul testelor. 

Noua generație Audi S4 Avant va deveni ultima care va fi dotată cu motoare convenționale, odată ce începând cu 2026, germanii vor trece la automobile pur electrice. În noile generații, breakul va obține un body kit sportiv și jante din aliaj ușor. 

Curios că Audi a decis să nu urmeze trendurilor în ceea ce ține de design. Astfel, noul S4 Avant nu va avea grila radiatorului excesivă, ba din contra, va deveni mai mică. Iar optica frontală va fi de un nivel avansat. Interiorul breakului va suferi modificări majore. Producătorul a montat două display-uri mari și a încercat la maxim să evite butoanele fizice. Iar selectorul cutiei de viteze a fost transformat într-un manel de dimensiuni mici. 

Încă nu se cunoaște cu ce fel de propulsor este dotat prototipul. Însă generația actuală a brealului de la Audi propune două tipuri de motoare termice: un benzinar de 3.0 litri volum sau V6 pe diesel. 

Recomandate:

(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing - Photo
Noutăți
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing

BMW lansează oficial noul M2 Racing, o versiune dedicată circuitului, care își va face debutul în sezonul competițional din 2026. Inspirat din modelul de serie M2, noul BMW M2

Inna
BMW i3 Neue Klasse va fi disponibil și în versiune Touring - Photo
Noutăți
BMW i3 Neue Klasse va fi disponibil și în versiune Touring

 BMW se pregătește să extindă familia sa de modele electrice cu noul i3 Neue Klasse, programat pentru lansare oficială în 2026. Pe lângă versiunea standard de tip berlină, modelul

Inna
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP

 Mercedes-AMG a prezentat recent o imagine teaser care anunță un nou model electric de înaltă performanță, ce va concura direct cu Porsche Taycan. Noul vehicul va fi dezvăluit oficial &

Inna
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai - Photo
Noutăți
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai

 Toyota anunță o investiție de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice în Shanghai, un pas strategic menit să consolideze poziția companiei pe cea mai

Inna
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat - Photo
Noutăți
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat

 Viitoarea generație Alfa Romeo Stelvio a fost surprinsă în primele imagini neoficiale, publicate recent. Aceste fotografii provin de la un birou de brevete și dezvăluie un design exter

Inna
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa - Photo
Noutăți
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa

Volkswagen își reconfigurează strategia de tranziție către electromobilitate. Deși anterior anunțase că următoarea generație T-Roc, programată pentru lansare în 2026, va fi ultimul model n

Inna