Au fost alese cele 3 finaliste ale concursului WCOTY

De AutoExpert   |  9 Martie, 2010

Distribuie :

Au fost alese cele 3 finaliste ale concursului WCOTY



Juriul organizaţiei WCOTY, care acordă titlul de Maşina Anului în Lume, a făcut publice numele celor 3 finaliste ale concursului din acest an, alături de cele din categoria adiacente, „Performance Car”. De asemenea, va fi votat „Designul anului” dintre 4 finaliste alese separat.

Ultimile  10 poziţii care dau dreptul acestor modele să participe la ultima fază a competiţiei sunt distribuie în mod egal, absolut întâmplător, între Europa şi restul lumii. Astfel, Audi Q5, BMW X1, Mercedes-Benz E-Class, Opel Insignia, Porsche Panamera şi Volkswagen Polo reprezintă constructorii din UE, în timp ce asiaticii au în finală Toyota Prius, Kia Soul şi Mazda3. Americanii contează doar cu Chevrolet Cruze, care însă poate fi considerat singurul automobil din competiţie realizat global, în SUA, Europa şi Asia. De asemenea, Buick Regal este versiunea americană a lui Opel Insignia, absenţa unei astfel de versiuni fiind şi motivul pentru care acest automobil nu a putut participa până acum la WCOTY.

Pe 1 aprilie la New York va fi declarat câştigătorul titlului în 2010. Anul trecut a fost declarată Wolrd Car of the Year Volkswagen Golf 6.
Pentru Performance Car, procedurile vor fi similare. Pentru Design of the Year, Top 3 şi maşina câştigătoare vor fi selectate dintr-un număr de numai 4 finaliste, de un alt juriu, format din designeri. Va mai fi acordat, de asemenea, titlul Green Car of the Year.
Listele sunt făcute publice în ordine alfabetică.

2010 World Car of the Year

Audi Q5
BMW X1
Chevrolet Cruze
Kia Soul      
Mazda3
Mercedes-Benz E-Class 
Opel/Vauxhall Insignia/Buick Regal  
Porsche Panamera      
Toyota Prius  
Volkswagen Polo

2010 World Performance Car

Aston Martin V12 Vantage      
Audi R8 V10   
Audi TT RS Coupé / Roadster   
BMW Z4
Ferrari California    
Jaguar XFR    
Lotus Evora   
Mercedes-Ben z E 63 AMG
Nissan 370 Z  
Porsche 911 GT3
Porsche Boxster / Cayman      

2010 World Design of the Year

Chevrolet Camaro
Citroen C3 Picasso
Kia Soul
Toyota Prius

Astfel, cei trei finalişti pentru categoria “Maşina Anului” sunt Toyota Prius, Volkswagen Polo şi Mercedes E-Klasse. La categoria “Masina de Performanta a Anului” podiumul se va împărţi între Audi R8 V10, Porsche 911 GT3 şi Ferrari California. Citroen C3 Picasso, Kia Soul şi Chevrolet Camaro concureaza pentru premiul “Designul Anului”, iar Honda Insight, Toyota Prius şi versiunile BlueMotion de la Volkswagen sunt finaliştii categoriei “Masina Ecologica a Anului”.

 

Recomandate:

Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna