Atenţie Şoferi unde parcaţi! Iată în ce capcană au căzut mai multe maşini

De Redactor AE   |  31 Iulie, 2017

Distribuie :

Lucrările de reabilitare a bulevardului Ştefan cel Mare din capitală sunt încă în curs de desfăşurare, iar lumina de la capătul tunelului cam greu se întrezăreşte. Între timp, în mare agitaţie zinică şi în căutarea unui loc de parcare liber, şoferii mai calcă şi prin "capcane".

Să recunoaştem, această groapă nu a fost lăsată intenţionat pentru şoferi şi automobilele lor, ci pentru a putea fi plantat un pom acolo, sau o floare, ori mai ştiu eu ce prevede proiectul de reconstrucţie a trotuarelor. Însă unii dintre automobilişti, au neglijat prezenţa acesteia în peisaj şi în încercarea de a parca, au avut ghinionul să pună pe burtă maşinile lor.

Nu este cunoscut numărul de conducători auto care au căzut pradă acestui miraj, crezând că este loc numai bun de parcare şi care nu au ţinut cont de logică, însă doar pozele de astăzi vorbesc despre cel puţin doi fericiţi.

Între timp, moldovenii parchează care şi cum pot, unii pe două locuri, alţii mai perpendicular, unii mai pe diagonală, aşa, cum îi duce capul, pentru că a devenit o realitate "normală" în ţara noastră, să nu îţi pese de ceilalţi automobilişti. Bine că tu ai prins un loc, restul...

sursa foto Facebook: smotra.ru

Recomandate:

Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna