Atenție șoferi! Pentru stropirea pietonilor pe timp de ploaie ați putea fi amendați cu până la 3.000 de lei

De Pavel   |  30 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Iarna încet își intră în drepturi, iar vremea ploioasă este tot mai frecventă în această perioadă a anului. Deoarece drumurile din țară se află într-o stare dezastruoasă, atunci când plouă se formează nenumărate bălți, apa din care ar putea stropi pietonii atunci cân vehiculele le traversează cu viteză.

Ei bine, e un fenomen des întâlnit la noi. De cele mai multe ori pietonii rămân plini de apă și noroi, iar șoferii în cel mai bun caz cu un simț de rușine. Dar oare pot fi amendați conducătorii atunci când ”spală” din cap până în picioare pe cei care sunt aflați pe trotuar?

Dacă ar fi să cercetăm bine Regulamentul Circulației Rutiere, aflăm că șoferul este obligat să conducă cu grijă astfel ca să nu stropească pietonii! Acest lucru este menționat în Capitolul II ”DREPTURILE, OBLIGAŢIILE ŞI RESTRICŢIILE PENTRU CONDUCĂTORII DE VEHICULE”, punctul 11(f).

În această ordine de idei, pietonii care își vor dori cu orice preț să învețe minte șoferul care i-a stropit, vor avea nevoie de probe foto sau și mai bine video, să se prezinte la poliție cu hainele murdare și să scrie o plângere. În mod evident, trebuie știut numărul de înmatriculare a mașinii, modelul și culoarea acestuia. Iar prezența unui martor înmulțește considerabil șansele ca răufăcătorul să fie sancționat.

După ce oamenii legii vor identifica șoferul, acesta va fi chemat la poliție. Juriștii declară că, stropirea pietonilor poate fi calificată drept deteriorarea bunurilor personale, lucru care se pedepseşte cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 40 de ore. 

 

 

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna