Atenţie Şoferi! De la 1 Iulie intră în vigoare interdicţia de circulaţie a maşinilor cu numere de Transnistria

De Redactor AE   |  29 Iunie, 2017

Distribuie :

Începând cu 1 iulie Chişinăul interzice circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare transnistrene, anunță Serviciul vamal al Republicii Moldova, citat de europalibera.org.

Într-un comunicat al instituției se menționează că tot până la această dată proprietarii mașinilor înmatriculate în regiunea transnistreană sau în străinătate, indiferent de vârsta mijloacelor de transport, le pot înmatricula cu o reducere de 70% a cotei accizei. „După expirarea acestui termen, cei care nu și-au înmatriculat automobilele vor avea dreptul să se afle pe teritoriul ţării nu mai mult de șase luni pe an, în timp ce circulația autoturismelor înmatriculate în regiunea transnistreană va fi interzisă”, se mai spune în comunicat.

Ca derogare, se va permite doar circulaţia mașinilor cu plăcuțe transnistrene care aparțin agenţilor economici din regiunea separatistă. Serviciul vamal anunță că în cazul neconformării acestei norme unitatea de transport „va fi indisponibilizată pe teritoriul stației de parcare specială sau celei mai apropiate subdiviziuni de poliție”.

Subiectul plăcuțelor de înmatriculare este unul abordat frecvent în cadrul negocierilor în formatul 5+2 și la ședințele grupurilor de experți. Anterior, autoritățile de la Chişinău au anunțat că au identificat un „model neutru” al plăcuțelor de înmatriculare, dar că Tiraspolul nu este de acord cu cerința Chişinăului de a înregistra autoturismele la organele competente ale Republicii Moldova.

Recomandate:

Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade - Photo
Sociale
Doar 23 de școli auto ating pragul minim la categoria B. Rata de promovare la proba practică scade

Media națională de promovare la proba practică, pentru anul 2025, constituie doar 23.59%, ceea ce reprezintă pragul minim impus pentru a menține autorizația de funcționare. Datele sunt prezentate de c

Inna
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser - Photo
Noutăți
Rolls-Royce Phantom Arabesque. În premieră, a fost dedicat un model culturii arabe cu capotă gravată cu laser

Rolls-Royce a dezvăluit Phantom Arabesque, un model unicat creat în Dubai pentru un client din Orientul Mijlociu. Limuzina impresionează printr-o capotă gravată cu laser, o premieră absolut

Inna
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață - Photo
Sociale
Vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis Cod Galben de ceață

Începând cu astăzi, 12 februarie și până mâine, 13 februarie, vom avea vizibilitate redusă în toată țara. Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo. Avertizar

Inna
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat - Photo
Sociale
Un șofer circula cu 155 km/h pe centura Chișinăului. Polițiștii l-au stopat

Șoferul unui BMW a fost stopat de polițiștii Secției escortă și misiuni speciale a INSP pe traseul M-2 (centura municipiului Chișinău). Acesta a fost stopat pentru încălcarea limitei de vit

Inna
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră - Photo
Noutăți
Odată cu preluarea controlului de către BMW, Alpina își schimbă emblema. Brandul german începe o nouă eră

Alpina devine oficial parte a imperiului BMW, iar debutul noii etape este marcat de un logo redesenat. Emblema păstrează elementele tradiționale, dar adoptă un design modern, în timp ce viitoare

Inna
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării - Photo
Noutăți
BMW recheamă sute de mii de mașini în service. Există riscul unui incendiu în timpul deplasării

Sute de mii de BMW-uri vor fi rechemate în service din cauza unei defecțiuni tehnice care poate provoca incendii. Vor fi rechemate vehiculele produse în perioada iulei 2020 - 2022. 

Inna
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani - Photo
Noutăți
Ford pierde 8.2 miliarde de dolari în 2025. Cel mai slab trimestru din ultimii 17 ani

Ford a încheiat anul 2025 cu o pierdere netă de 8.2 miliarde de dolari, pe fondul restructurării diviziei de vehicule electrice și al presiunilor externe. Ultimul trimestru al anului a marcat ce

Inna