Atenţie Şoferi! Bikerii au primit undă verde la circulaţie pe bd Ştefan Cel Mare

De Redactor AE   |  11 Septembrie, 2017

Distribuie :

Toți participanții la trafic sunt egali. Acesta este mesajul cu care INP s-a alăturat motociliştilor din ţară şi au dat startul circulaţiei rutiere pentru bikeri, pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală.

Acțiunea a avut loc în contextul multiplelor solicitări parvenite din partea Asociației motocicliștilor în care solicitau eliminarea restricțiilor de circulație prin centru capitalei.  Iată că de curând Inspectoratul Național de Patrulare și Administrația Publică Locală, le-au auzit "rugămintea" şi au acceptat solicitarea.

Astfel că, după mulți ani de restricții de circulație pe cel mai populat bulevard din țară, ieri, 10 septembrie, a fost înlăturat ultimul indicator care le interzicea șoferilor pe două roți să circule pe această porțiune de drum.

La final, pentru a demonstra că ei tot sunt cu drepturi egale în trafic, în Piața Marii Adunări Naționale a fost organizat un concurs ,"Șoferul care poate circula cu cea mai mică viteză", câștigătorul primind marele premiu- indicatorul de restricții a motocicliștilor.

Inspectoratul Național de Patrulare susține Asociația motocicliștilor din țară și reiterează că toți participanții la trafic sunt egali și doar împreună putem contribui la siguranța rutieră.

Redacţia AutoExpert ţine să amintească şoferilor să verifice cât mai des prezenţa motociliştilor în oglinzile retrovizoare, pentru a evita incidentele neplăcute şi chiar accidentele.

Recomandate:

Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv - Photo
Sociale
Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată. Va fi organizat un eveniment sportiv

Circulația pe un perimetru al bd. Ștefan cel Mare va fi sistată, în contextul organizării unui eveniment sportiv. Va fi afectat traficul rutier în perimetrul străzilor Mitropolit G. B

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna