Astăzi se așteaptă ploaie, lapoviță și ninsoare. Drumarii sunt mobilizați pentru intervenții

De Inna   |  23 Ianuarie, 2026

Distribuie :

Astăzi, potrivit datelor meteo, se așteaptă ploi, lapoviță și ninsoare, iar pe drumuri se poate forma ghețuș. Drumarii, dar și Poliția, atenționează că pe anumite sectoare de drum persistă ceața, din cauza căreia vizibilitatea este redusă. 

În acest context, șoferii sunt îndemnați să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite toate manevrele riscate. 

De precizat că pe parcursul nopții, fiind ninsori în mai multe regiuni ale țării, drumarii au desfășurat lucrări de combatere a lunecușului. În total, au fost implicate 75 de utilaje speciale și 60 de muncitori rutieri. Pe rețeaua de drumuri naționale au fost răspândite aproximativ 689 de tone de sare tehnică și peste 53 de tone de material antiderapant.

Intervențiile drumarilor au avut loc în peste 20 de regiuni, inclusiv Briceni, Ocnița, Edineț, Rîșcani, Dondușeni, Drochia, Glodeni, Bălți, Fălești, Cahul, Taraclia, Ceadîr-Lunga, Cantemir și Leova.

Drumarii rămân mobilizați și continuă intervențiile în teren, atât preventiv, cât și operativ, pentru asigurarea condițiilor optime de circulație.

x
x
x
x

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna