Apple renunţă la proiectarea vehiculului electric şi se axează pe dezvoltarea sistemului autopilot

De Pavel   |  4 Decembrie, 2017

Distribuie :

Compania Apple a luat decizia de a arenda un poligon special situat în Arizona, SUA, care va fi folosit pentru testarea sistemelor autopilot. Acest poligon a aparţinut companiei Chrysler până în anul 2005, când a fost vândut unei companii americane contra sumei de 312 milioane dolari SUA.

Potrivit publicaţiei Jalopnik, gigantul Apple va continua să investească sume mari în dezvoltarea sistemelor autonome de conducere a vehiculelor. Astfel compania din Silicon Valley, deja a dat start testării unei noi tehnologii de autopilot. Pentru testarea acesteia sunt folosite SUV-urile Lexus RX, care circulă deja pe drumurile din California.

Dispozitivul special care îi oferă vehiculului posibilitatea de a rula de sine stătător, este instalat pe acoperişul automobilului. Sistemul include cel puţin 12 aparate LIDAR, o mulţime de camere, senzori şi radare, iar computerul de bord este ascuns în portbagaj.

Mai devreme se presupunea că Apple va proiecta propriul automobil electric cu sistem autonom. Acesta trebuia să apară în perioada inclusă între anii 2019 şi 2021, cu denumirea Titan.

Însă în toamna anului 2016, agenţia Bloomberg a anunţat că, Apple a luat decizia de a renunţa la acest proiect destul de costisitor. În schimb americanii se vor concentra la dezvoltarea şi inventarea noilor tehnologii autonome şi sistemului autopilot, care va fi vândut uterior producătorilor auto.

https://www.youtube.com/watch?v=DZlH40stKNY

[caption id="attachment_83297" align="alignnone" width="800"] Sursă Foto: macrumors.com[/caption]

Recomandate:

Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă - Photo
Noutăți
Peste 3.000 km până la Capul Nord cu un Volkswagen electric. DKV Mobility demonstrează că drumurile lungi nu mai sunt o problemă

Un Volkswagen ID.7 Tourer GTX a parcurs peste 3.000 de kilometri, din Germania până la Capul Nord, în cadrul provocării EVenture Extreme. Călătoria a durat șase zile și a inclus 17 opriri

Inna
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China - Photo
Noutăți
Piața neagră ocolește sancțiunile. Cum zeci de mii de mașini occidentale ajung în Rusia prin China

Deși marii producători auto susțin că au oprit exporturile către Rusia, zeci de mii de mașini fabricate în China sau tranzitate prin această țară ajung pe piața rusă prin scheme de „piață

Inna