Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri

De Inna   |  16 Februarie, 2026

Distribuie :

Dacă ai avariat o mașină, după ce ai dat într-o groapă, pe drumurile din Republica Moldova, poți solicita despăgubiri. Iar pentru asta, trebuie să știi exact pașii necesari și la cine să apelezi. 

Pentru început, nu trebuie să părăsești locul incidentului, potrivit avocatei Iulia Bria. Ulterior, trebuie să soliciți un echipaj de poliție, care să constate paguba și să întocmească un proces-verbal, în care se va descrie:

  • starea drumului;
  • avariile produse;
  • circumstanțele producerii incidentului. 

Procesul-verbal este important pentru demersurile ulterioare, întru cât acesta reprezintă dovada directă că automobilul a fost deteriorat din cauza stării drumurilor. 

Următoarea etapă este reparația mașinii. Mergi la un service, rezolvi problema și achiți din cont propriu. Un alt moment important: trebuie să păstrezi toate dovezile achitării, precum bon fiscal și devizul de reparație, în care să fie indicate clar piesele avariate și costurile suportate. 

Iar la etapa finală, te vei adresa instituției responsabile de administrarea drumului. Aici fie e vorba de primăria locală, fie consiliul raional, fie Administrația Națională a Drumurilor (dacă ai deteriorat mașina pe un drum național).

Sursa: Ziaruldeazi

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna