Află ce sunt de fapt aditivii pentru combustibil și cât de bine este să-i folosim!

De Pavel   |  21 Iulie, 2020

Distribuie :

Aditivii pentru combustibili nu sunt o noutate în zilele noastre, găsinduse pe rafturile oricărui magazin de piese auto sau chiar și la benzinării. Unii șoferi spun că aceștia sporesc longivitatea motorului și a sistemului de injecție, alții le percep drept un placebo, însă ce fac, de fapt, aditivii pentru combustibil?

Primul lucru care îl auzim e că reduc consumul de combustibil, în al doilea rând cresc performanțele motorului, iar unii producători indică ambele beneficii ajustate la un singur produs. Prețul lor accesibil mereu te tentează să îi încerci cu speranța că într-adevăr își vor face efectul, plus că pentru a-i folosi, trebuie doar să-ți faci plinul și să adaugi elixirul magic în rezervor.

Aditivii de combustibil sunt dezvoltați câ pentru motoarele pe benzină, atât și pentru cele pe motorină. Acestea promit numeroase beneficii, de la curățarea injectoarelor și a supapelor, până la îndepărtarea apei din circuitul de combustibil. Iar pe unii din ei scrie că ar putea acționa chiar și asupra catalizatorului și galeriei de evacuare.

Ei bine, chiar dacă unii dintre aditivi ar putea să aibă efecte benefice asupra motorului, aă nu vă așteptați la minuni. Este greu de crezut că se va observa vreo schimbare radicală în cazul unei mașini moderne și bine întreținute. Un lucru cert este că trebuie să ne ferim de aditivii care promit doar reducerea consumului de combustibil! De ce? Pentru că e doar un truc de marketing, chiar și dacă ar influența cât de puțin consumul de combustibil, după ce facem câteva calcule simple, vedem că economia de combustibil este anulată de costul suplimentar al aditivului.

Multiple teste independente au arătat, de asemenea, că nici creșterea performanțelor motorului nu este palpabilă, însă costul unui rezervor de combustibil poate să te coste cu până la 50% mai scump! Cât despre cele care insistă că se mărește cifra octanică a combustibilului, e mult mai logic și simplu să alimentăm din start cu un combustibil cu cifră octanică mai mare.

În realitate, dacă automobilul tău are mai puțin de 10 ani și a fost mereu întreținut corect, la timp și cu piese calitative, nu ai nevoie de niciun fel de aditiv! Ca regulă, constructorii țin să optimizeze sistemul de injecție și cel electronic, pentru a oferi cele mai optime performanțe raportate la un consum econom. 

Însă, dacă tot ești insistent și curios să încerci aditivii pentru propria mașină, ai putea să începi cu alimentarea unui combustibil premium în locul celui regular. Acest tip de combustibil are deja aditivi incluși în formula sa, astfel că nu vei fi nevoit să suporți cheltuieli suplimentare.

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna