Administrația de Stat a Drumurilor va fi reorganizată! Ce planuri are Guvernul

De Inna   |  13 Iunie, 2024

Distribuie :

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) se pregătește pentru o reorganizare majoră conform planurilor Guvernului. Astfel, intenția este de a o transforma într-o societate pe acțiuni, denumită „Administrația Națională a Drumurilor”.

După etapa consultărilor publice și discuții, proiectul de hotărâre a fost examinat în cadrul ședinței Guvernului din 12 iunie. În această ordine de idei, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul, care presupune reorganizarea Întreprinderii de Stat ,,Administrația de Stat a Drumurilor” în societate pe acțiuni, cu capital integral de stat. Aceasta este prima etapă a unui proces complex de restructurare și fortificare a capacităților de administrare a rețelei de drumuri naționale.

Următoarea etapă a restructurării presupune consolidarea pachetelor de acțiuni ale statului în cadrul societăților pe acțiuni, specializate în întreținerea drumurilor publice. Ulterior, va avea loc absorbția celorlalte 10 societăți pe acțiuni care activează în același domeniu. 

Executivul menționează că acțiunile Societății pe Acțiuni "Administrația Națională a Drumurilor" vor fi deținute de Agenția Proprietății Publice, care va asigura reorganizarea întreprinderii în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii.

Conform planurilor, noua entitate va fi o societate cu capital integral de stat și va prelua toate drepturile și obligațiile ASD, beneficiind de întregul său patrimoniu.

Anunțul despre reorganizarea ASD a fost făcut încă din 2023, când Parlamentul Republicii Moldova a modificat cadrul normativ referitor la administrarea drumurilor. Potrivit noilor reglementări, procesul de reorganizare a ASD urma să dureze 18 luni.

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna